Michael Douglas şi-ar putea pierde vocea din cauza cancerului

Michael Douglas şi-ar putea pierde vocea din cauza cancerului la gât cu care a fost diagnosticat recent, actorul american confruntându-se cu riscul de a nu mai juca niciodată în filme, informează femalefirst.co.uk.

80 afișări
Imaginea articolului Michael Douglas şi-ar putea pierde vocea din cauza cancerului

Michael Douglas şi-ar putea pierde vocea din cauza cancerului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Medicii se aşteaptă ca recuperarea lui Michael Douglas să fie completă după tratament, însă l-au prevenit pe renumitul actor american asupra riscului de a nu mai juca niciodată în filme, după şedinţele de radioterapie şi chimioterapie pe care le va face în următoarele două luni pentru a elimina tumoarea descoperită în zona gâtului.

Starul în vârstă de 65 de ani va fi tratat într-o clinică din New York, iar potrivit unor surse din presa americană, medicii vor adopta o formă de terapie agresivă, pentru a nu fi obligaţi să recurgă la o intervenţie chirurgicală în zona laringelui.

Medicul Lawrence Tena, de la secţia de radiologie şi oncologie din cadrul Beth Israel Comprehensive Cancer Center din New York, a declarat pentru Fox News: "Atunci când un pacient face atât radioterapie, cât şi chimioterapie, în general, este vorba de o formă avansată de cancer. Însă, aproximativ 60-70% dintre pacienţi, chiar dacă au o formă avansată de cancer, supravieţuiesc".

Potrivit acestui medic, vestea bună este că cele mai multe cazuri de cancer al gâtului sunt localizate: "Cazurile localizate înseamnă că boala (cancerul, n.r.) nu s-a răspândit mai jos de claviculă. Organismul are capacitatea de a păstra cancerele deasupra claviculei. Este ceva care ţine de natura sistemului imunitar şi a sistemului limfatic. Dacă un caz este localizat, atunci el poate fi tratat".

În cazul în care radioterapia şi chimioterapia nu vor fi eficiente, Michael Douglas va trebui să fie operat şi va suporta o laringectomie parţială sau totală. În urma unei astfel de operaţii, actorul american ar putea avea o voce schimbată sau ar putea să îşi piardă vocea complet.

Medicii se aşteaptă, însă, ca Michael Douglas să se vindece complet în circa două luni, iar starul american a declarat pentru revista People că preferă să îşi păstreze o atitudine pozitivă: "Sunt foarte optimist". Aşteptând să înceapă tratamentul, actorul îşi petrece timpul alături de soţia sa, actriţa Catherine Zeta-Jones, şi de cei doi copii ai lor - Dylan, în vârstă de zece ani, şi Carys, în vârstă de şapte ani.

Michael Douglas şi-a anulat toate apariţiile în public ce erau prevăzute pentru lunile următoare, inclusiv participarea la un forum în Hong Kong şi la acţiunile de promovare a celui mai recent film în care a jucat - "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule/ Wall Street: Money Never Sleeps".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici