Michael Jackson a cerut un cor de copii pentru concertele de la Londra

Michael Jackson a cerut, printr-un e-mail adresat agentului de casting al companiei AEG Live, organizatoarea celor 50 de concerte pe care le va susţine la O2 Arena din Londra, începând cu luna iulie, să fie acompaniat de un cor de copii, informează mirror.co.uk.

62 afișări
Imaginea articolului Michael Jackson a cerut un cor de copii pentru concertele de la Londra

Michael Jackson a cerut un cor de copii pentru concertele de la Londra

În respectivul e-mail, celebrul cântăreţ american a cerut ca fiecare copil ce va fi selecţionat pentru acest cor să cunoască limbajul semnelor. Michael Jackson a cerut, totodată, ca acest cor să fie alcătuit dintr-un număr egal de copii de culoare, albi, metişi şi de origine asiatică.

În plus, excentricul cântăreţ american, denumit de mass-media internaţională "regele muzicii pop", doreşte să aibă pe scenă alături de el în timpul acestor concerte şase toboşari, care nu au voie, însă, să poarte barbă. În e-mailul adresat reprezentantului companiei AEG, Michael Jackson a insistat ca toboşarii să fie "tineri adulţi, metişi şi proaspăt bărbieriţi".

Copiii din cor trebuie să fie în vârstă de cinci până la 13 ani. Audiţiile pentru alcătuirea corului vor avea loc la Londra, săptămâna viitoare. Între timp, presa britanică susţine că repetiţiile starului american pentru această serie de concerte se desfăşoară conform aşteptărilor, în oraşul Los Angeles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici