Michael Madsen, arestat pentru maltratarea unuia dintre copiii săi

Michael Madsen, starul seriei "Kill Bill", a fost arestat, vineri, sub acuzaţia de maltratare a unuia dintre fiii săi, avocatul lui spunând că incidentul a fost cauzat de faptul că actorul l-a prins pe acesta fumând marijuana.

470 afișări
Imaginea articolului Michael Madsen, arestat pentru maltratarea unuia dintre copiii săi

Michael Madsen (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Actorul a fost arestat la locuinţa sa din Malibu, California, şi i s-a stabilit o cauţiune de 100.000 de dolari, informează contactmusic.com.

Potrivit site-ului Tmz.com, specializat în ştiri online mondene, copilul nu a avut nevoie de îngrijire medicală.

Avocatul actorului, Perry Wander, a declarat: "(Michael) şi-a găsit fiul fumând marijuana şi au început să se certe când a încercat să-i ia ţigara din mână. Este o chestiune de familie şi Michael cere să i se respecte viaţa privată".

Madsen are trei fii cu cea de-a treia sa soţie, Deanna Morgan, şi alţi doi băieţi din relaţia cu cea de-a doua soţie, Jeannine Bisignano.

În martie 2011, poliţia americană l-a dat în urmărire pe actorul Michael Madsen, pe numele căruia fusese emis un mandat de arestare, după ce starul american a înregistrat întârzieri considerabile în plata pensiei alimentare pe care o datora celei de-a doua soţii. Actorul nu se prezentase la o audiere unde trebuia să dea explicaţii în legătură cu neplata pensiei alimentare. Absenţa actorului american l-a determinat atunci pe judecătorul însărcinat cu acest caz să îl judece pe Madsen în contumacie. Poliţia californiană a emis apoi un mandat de arestare pe numele actorului, iar cauţiunea a fost stabilită la suma de 26.000 de dolari. Michael Madsen datora atunci celei de-a doua soţii suma de 570.000 de dolari, reprezentând ratele lunare neachitate pentru pensia alimentară şi întreţinerea celor doi fii ai săi.

Printre filmele în care a jucat Michael Madsen se numără "Reservoir Dogs" (1992) şi "Kill Bill" (2003), de Quentin Tarantino, şi "Sin City"(2005), de Frank Miller, Quentin Tarantino şi Robert Rodriguez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici