Mickey Rourke, în rolul lui Ginghis Han

Actorul american Mickey Rourke va interpreta rolul lui Ginghis Han într-un film regizat de John Millius, informează femalefirst.co.uk.

38 afișări
Imaginea articolului Mickey Rourke, în rolul lui Ginghis Han

Mickey Rourke, în rolul lui Ginghis Han (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Scenariul acestui film va fi scris de acelaşi John Millius, iar acţiunea va fi relatată din perspectiva nepotului lui Ginghis Han.

"John Millius este renumit pentru scenariile sale complexe. El a scris «Conan Barbarul», «Comisarul Harry/ Dirty Harry» şi «Apocalipsul acum/ Apocalypse Now» şi va fi interesant să vedem cum se va descurca şi din spatele camerei de filmat. Eu îl voi interpreta pe Ginghis Han", a declarat Mickey Rourke pentru The Orlando Sentinel.

"Ginghis Han va fi prezentat în câteva flashback-uri, pe vremea când avea între 40 şi 50 de ani. Pe atunci, la această vârstă, erai deja bătrân. Din punct de vedere istoric, dacă citeşti câte ceva despre el, îţi dai seama că persoana lui a rămas un mister. Există multe mituri în jurul lui, dar şi câteva poveşti adevărate", a adăugat actorul american.

La sfârşitul acestei săptămâni, Mickey Rourke va putea fi văzut pe marile ecrane în rolul Whiplash din filmul "Iron Man - Omul de oţel 2", ce va fi lansat pe 30 aprilie.

Mickey Rourke a profitat din plin de pe urma nominalizării sale la Oscar, în 2009, pentru partitura din "The Wrestler/ Luptătorul", jucând după acel rol în multe filme, aparţinând unor genuri diferite, pendulând între registrul elitist ("Passion Play", cu Bill Murray şi Megan Fox) şi cel mai puţin intelectual ("The Expendables", cu numeroase staruri din filmele de acţiune din anii '80) ajungând şi pe afişul unor filme cu mare succes comercial ("Iron Man 2").

Înainte de anii '90, când cariera lui a intrat într-un con de umbră, Mickey Rourke a devenit celebru pentru interpretarea unor roluri de rebel, precum cele din filmele "Golanii/ Rumble Fish" (1983), "9 săptămâni şi jumătate" (1986), "Înger şi demon" (1987) şi "Stâlp de cafenea/ Barfly" (1987), inspirat din romanul omonim al lui Charles Bukowski.

Ginghis Han a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile, punând temeliile Imperiului Mongol, care se întindea de la Marea Chinei până la Marea Caspică, iar personalitatea lui a fost adeseori asemănată cu cea a lui Alexandru cel Mare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici