Mickey Rourke se alătură distribuţiei noului film regizat de Stallone

Actorul american Mickey Rourke se va alătura distribuţiei din filmul de acţiune "The Expendables", a cărui regie va fi asigurată de celebrul Sylvester Stallone şi care va fi produs de Nu Image/Millennium Films, informează variety.com.

32 afișări
Imaginea articolului Mickey Rourke se alătură distribuţiei noului film regizat de Stallone

Mickey Rourke se alătură distribuţiei noului film de acţiune regizat de Stallone (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mickey Rourke va interpreta rolul unui traficant de arme lipsit de scrupule, care devine antrenorul unui grup de mercenari ce plănuiesc înlăturarea de la putere a unui dictator din America de Sud.

Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Randy Couture şi Dolph Lungdren vor interpreta rolurile principale în acest film, în care vor mai apărea Forest Whitaker şi Ben Kingsley.

Considerat unul dintre favoriţii cursei pentru premiul Oscar pentru cel mai bun actor, care va fi decernat pe 22 februarie, pentru prestaţia lui din filmul "The Wrestler", Rourke i-a mulţumit lui Stallone pentru faptul că l-a ajutat să îşi relanseze cariera, într-un moment dificil al industriei cinematografice. Cei doi s-au întâlnit la un moment dat într-un restaurant, iar Stallone i-a oferit un rol în filmul "Recuperatorul" (2000).

Filmările la lungmetrajul "The Expendable", pentru care Stallone asigură atât scenariul, cât şi regia, urmează să înceapă în martie, în Brazilia.

Mickey Rourke va putea fi văzut în curând în lungmetrajul "13", un remake al thriller-ului francez "13 - Negru" (2005), în care mai joacă Jason Statham, Ray Winstone, Sam Riley, 50 Cent şi Ray Liotta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici