Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au rupt logodna

Cântăreaţa americană Miley Cyrus şi actorul australian Liam Hemsworth au decis să rupă logodna, după o relaţie care a început în urmă cu patru ani, au confirmat în exclusivitate pentru revista People agenţii de presă ai celor două vedete.

3058 afișări
Imaginea articolului Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au rupt logodna

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au rupt logodna (Imagine: Hepta)

Această veste marchează sfârşitul unui an tumultuos între cei doi, pe parcursul căruia Miley Cyrus, în vârstă de 20 de ani, şi Liam Hemsworth, în vârstă de 23 de ani, au trăit mai mult despărţiţi decât împreună, scrie People.

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au cunoscut în 2009, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Ultimul cântec/ The Last Song", în care au jucat împreună. Cei doi s-au despărţit în 2010, dar s-au împăcat după câteva săptămâni.

Cele două vedete s-au logodit în mai 2012.

La începutul acestui an, cuplul a decis să îşi amâne nunta.

După aceea, Miley Cyrus a fost văzută de câteva ori fără inelul de logodnă primit de la Liam, însă acesta a reapărut pe mâna ei atunci când cuplul s-a reunit în iulie, în Canada, unde actorul australian filma pentru pelicula "Cut Bank", şi, din nou, în august, pe covorul roşu, la premiera filmului "Paranoia".

De atunci, se pare că cele două vedete au decis să trăiască separat şi sunt foarte ocupate: Miley trebuie să pregătească lansarea următorului ei album, "Bangerz", iar Liam se pregăteşte pentru turneul de promovare a filmului "The Hunger Games: Catching Fire".

Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi "Hannah Montana", în care a interpretat rolul principal.

Actorul australian Liam Hemsworth a debutat în televiziune, cu un rol în serialul "Neighbours", dar a făcut destul de rapid tranziţia spre marele ecran, remarcându-se în lungmetrajele "Triunghiul", "Numere fatale" şi "Jocurile foamei/ The Hunger Games". Liam Hemsworth, ai cărui fraţi mai mari Luke şi Chris sunt şi ei actori, a putut fi văzut în vara anului 2012 şi în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu 2/ The Expendables 2".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici