Milioane de oameni sting luminile, sâmbătă seara, timp de o oră, pentru a marca "Ora Pământului"

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial vineri, 27 martie.)

32 afișări

Milioane de oameni din întreaga lume sting luminile, sâmbătă seara, timp de o oră, în cadrul programului "Ora Pământului", România aderând oficial din acest an la iniţiativa care simbolizează interesul pentru găsirea unor soluţii care să prevină poluarea, dar şi fenomenul încălzirii globale.

Programul "Ora Pământului" se află la a treia ediţie. Peste 380 de oraşe şi 3.500 de companii din 35 de ţări şi-au anunţat participarea la campanie, prima fiind lansată în 2007, la Sydney, Australia, de către Fondul Mondial pentru Natură (WWF).

În 2008, operaţiunea a început la Suva, în Insulele Fiji, şi la Christchurch, Noua-Zeelandă. La Copenhaga, parcul de atracţie Tivoli, palatul regal şi opera au stins luminile, iar mai multe străzi au oprit sistemul de iluminat. La Budapesta, acealaşi lucru s-a întâmplat cu castelul, catedrala şi parlamentul de pe malul Dunării. În Marea Britanie, 26 de oraşe au declarat că iau parte la operaţiune.

"Ora Pământului" a trecut, apoi, pe celălalt mal al Atlanticului, în SUA şi Canada, unde CN Tower, înalt de 553 de metri, din Toronto, a fost cuprins de întuneric. Locuri celebre, precum Golden Gate din San Francisco şi Sears Tower din Chicago s-au alăturat evenimentului.

"Ora Pământului" a fost marcată, anul trecut, şi în mai multe oraşe din România.

Din acest an, România s-a alăturat în mod oficial campaniei globale WWF "Ora Pământului", astfel că sâmbătă, începând cu ora 20.30, timp de o oră, vor fi stinse luminile simultan în clădiri emblematice din şapte oraşe, inclusiv din Capitală. Oraşele participante la campanie sunt Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Botoşani, Tulcea, Braşov şi Cluj.

Organizatorii campaniei în România au precizat că în Capitală se vor stinge luminile la Palatul Parlamentului, la Ateneul Român, la Muzeul Naţional de Artă, la Cercul Militar şi la Operă.

Totodată, va fi organizat un eveniment de stradă în Piaţa Constituţiei, unde mai mulţi tineri voluntari vor aprinde lumânări. Alte evenimente cu ocazia "Orei Pământului" includ seri sau cine la lumina lumânării, în diferite cafenele şi restaurante.

În aceeaşi seară, la Astroclubul Bucureşti vor putea fi observate anumite corpuri cereşti care, de obicei, nu pot fi reperate pe cer, din cauza luminilor foarte puternice din Capitală.

Şi Institutul Naţional de Administraţie a anunţat că se alătură campaniei "Ora Pământului", pentru a trage un semnal de alarmă în cazul încălzirii globale.

Evenimente similare vor fi organizate de autorităţile locale în oraşele partenere.

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a anunţat că municipiul se alătură proiectului internaţional "Ora Pământului", astfel că sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, iluminatul public va fi oprit aproape în tot municipiul. Edilul i-a invitat pe toţi localnicii să stingă luminile, în intervalul menţionat, pentru a dovedi că împreună pot să acţioneze împotriva schimbărilor climatice.

Scopul campaniei WWF este de a stopa degradarea mediului şi efectele negative ale schimbărilor climatice. În acest sens, a fost lansat şi un spot publicitar al cărui mesaj este: "De Earth Hour nu aprinzi lumina orice ar fi. Alătură-te celor un miliard de oameni care vor stinge lumina pentru o oră. Un gest simbolic care arată că ne pasă de schimbările climatice. Tu ce faci de Earth Hour?".

Organizatorii campaniei din 2009 speră, printre altele, să transmită un mesaj liderilor mondiali care se reunesc în decembrie la Copenhaga, pentru a stabili un acord post-Kyoto de combatere a schimbărilor climatice.

Fondul Mondial pentru Natură a anunţat că sistemul de iluminare de la Acropole, principalul obiectiv turistic al Greciei, va fi oprit la 28 martie, pentru "Ora Pământului". Este pentru prima dată când Acropole va participa la acţiunea lansată în întreaga lume de World Wildlife Fund, după iniţiative similare la monumente ca Podul Golden Gate din San Francisco şi Coloseumul din Roma.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici