Moment istoric în domeniul medical. Primul transplant simultan de mâini şi faţă a fost un succes

  • Primul transplant de mâini şi faţă a fost un real succes
  • După doar şase luni, Joe DiMeo se recuperează şi învaţă să clipească, să zâmbească şi să ţină obiecte în mâini
  • Pentru prima dată, o astfel de intervenţie este realizată cu succes
4421 afișări
Imaginea articolului Moment istoric în domeniul medical. Primul transplant simultan de mâini şi faţă a fost un succes

sursă foto: seattletimes.com

Au trecut şase luni de la primul transplant de mâini şi de faţă, două intervenţii care nu au mai fost realizate în acelaşi timp, până acum. Pacientul este Joe DiMeo şi are doar 22 de ani. Acum el se recuperează şi învaţă din nou să zâmbească, să clipească şi să ţină în mâini diverse obiecte.

”Să prinzi obiecte mici, obiecte mari, să le strângi ca pe plastilină. Am uitat termenul, dar este exact ca un fel de plastilină, de diferite niveluri de duritate. Aşa că trebuie să învăţ să lucrez la asta. Să ridic greutăţi, să fac mult cardio, plimbări, genuflexiuni, multe exerciţii motorii”, a declarat Joe Dimeo.

În urmă cu doi ani, Joe DiMeo a suferit un accident grav. El a adormit la volan şi a pierdut controlul maşinii. Vehiculul s-a izbit de un stâlp de electricitate şi a fost cuprins de flăcări.

De atunci el a trecut prin 20 de operaţii de reconstrucţie a feţei, iar în august doctorii au reuşit să găsească un donator. Operaţia a durat aproape 23 de ore.

”Am secvenţionat această operaţie, într-un mod în care să-i restabilim forţa din mâna dreaptă. Îi vom amputa mâna dreaptă şi o vom înlocui cu una funcţională. Apoi, urmează mâna stângă şi în ultimă fază, faţa”, a detaliat doctorul Eduardo Rodriguez, şeful departamentului de chirurgie plastică Hansjörg Wyss.

Până acum au fost realizate 18 transplanturi de faţă şi 35 de transplanturi de mâini, iar realizarea lor simultan nu s-a încercat decât de două ori, însă fără vreun rezultat.

”Pot spune că acesta este deja un success. Faptul că pacientul a început să îşi folosească mâinile şi se simte bine este un success extraordinar şi primul de acest tip din istorie”, a declarat doctorul Bohdan Pomahac, doctor al Spitalului Brigham.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici