Muzica rap dă o aură din ce în ce mai seducătoare drogurilor

Muzica rap dă o aură din ce în ce mai seducătoare drogurilor, marijuana, cocaina şi alte substanţe ilegale de acest tip fiind tratate în cântece ca simboluri ale bogăţiei şi statutului social înalt, potrivit unui studiu publicat în Addiction & Theory.

310 afișări
Imaginea articolului Muzica rap dă o aură din ce în ce mai seducătoare drogurilor

Muzica rap dă o aură din ce în ce mai seducătoare drogurilor

Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitate din California, Berkeley, a scos la iveală faptul că artiştii de muzică rap s-au îndepărtat de versurile începutului acestui gen muzical, când cel mai adesea transmiteau avertismente asupra pericolelor consumului de droguri. "Studiul arată că, la început, muzica rap fie nu vorbea deloc de droguri, fie transmitea mesaje împotriva consumului", a spus profesorul Denise Herd, coordonator al studiului. "Deci, în mod intrinsec, muzica rap nu este neapărat asociată cu aceste teme", a adăugat aceasta.

După ce au analizat 341 de versuri din cele mai populare melodii lansate în perioada 1979 - 1997, cercetătorii au descoperit că referirile la droguri au crescut de şase ori.

Din cele 38 de melodii cele mai populare lansate în perioada 1979 - 1984, numai patru includeau referiri la droguri. Până la sfârşitul anilor '80, referirile la droguri au crescut cu 19%, iar după 1993 - cu 70%.

Versurile care descriu consumul de droguri nu numai că au devenit mai frecvente, dar şi contextul s-a schimbat, de la îngrijorare faţă de distrugerile provocate de fenomen la o portretizare mai pozitivă.

De exemplu, melodia "White Lines", a lui Grandmaster Flash, înregistrată în 1983, avertizează că drogurile "ucid creierul", însă melodiile mai recente ale unor rapperi precum 50 Cent ("As the World Turns") promovează cocaina şi heroina ca lucruri pozitive.

"Este un trend alarmant, pentru că artiştii de muzică rap sunt modele de viaţă pentru tineri, mai ales pentru cei din zonele urbane", a spus Herd, care a adăugat că muzica rap conţine un anumit cod, înţeles doar de tineri, de aceea părinţilor le este dificil să controleze fenomenul. De exemplu, printre cuvintele care semnifică "marijuana" se numără "broccoli" (broccoli), "trees" (copaci) şi "chronic" (cronic).

Studii anterioare au arătat că muzica rap este unul dintre genurile cu cea mai rapidă dezvoltare în cultura populară americană contemporană şi joacă un rol important în cultura tinerilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici