Natalie Portman crede că trebuia să se refacă după filmările la "Lebăda neagră"

Actriţa Natalie Portman a mărturisit că ar fi trebuit să se interneze într-un centru de recuperare după filmările pentru pelicula "Lebăda neagră/ Black Swan", însă la momentul respectiv a început să lucreze la un nou film, "Thor", deşi era "epuizată", potrivit contactmusic.com.

350 afișări
Imaginea articolului Natalie Portman crede că trebuia să se refacă după filmările la "Lebăda neagră"

Natalie Portman crede că trebuia să se refacă după filmările la "Lebăda neagră" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa în vârstă de 29 de ani, premiată cu Oscar anul acesta pentru rolul din "Lebăda neagră", în regia lui Darren Aronofsky, crede că ar fi trebuit să se refacă într-o clinică după filmarea acestei pelicule. Ea a precizat că acest rol, al unei balerine care suferă de tulburări psihice, a fost solicitant, atât fizic, cât şi mental.

"Mi-a plăcut Darren Aronofsky şi să lucrez cu el a fost o experienţă plină de împliniri, dar apoi m-am prezentat la filmările pentru "Thor" epuizată", a declarat Portman. "Probabil ar fi trebuit să merg la un centru de recuperare", a mai spus ea.

Însă actriţa a fost încântată să lucreze cu Kenneth Branagh pentru producţia "Thor", pentru că a apreciat mereu filmele acestuia. "Cred că am văzut "Mult zgomot prentru nimic/ 'Much Ado About Nothing" de vreo 500 de ori. Îmi place atât de mult acel film", a spus Natalie Portman într-un interviu acordat revistei Total Film.

Despre actorul şi regizorul Kenneth Branagh, Portman a mai spus că a fost unul dintre puţinii oameni, din cei pe care i-a întâlnit, pe care aştepta cu nerăbdare să-i cunoască. "Când am lucrat cu el, (acest lucru n.r.) mi-a depăşit aşteptările", a declarat actriţa.

Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul "Léon", al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum "Visând la Beverly Hills", "Ispita/ Closer", "Fantomele lui Goya" şi "V de la Vendetta". Portman a jucat anul trecut în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile "Măria Ta/ Your Highness" şi "Fără obligaţii/ No Strings Attached", filmul de acţiune "Thor", drama "Hesher" şi thrillerul "Lebăda neagră", care i-a adus Oscarul, dar şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

La sfârşitul anului 2010, Natalie Portman a anunţat că este însărcinată, cu primul ei copil, şi că s-a logodit cu tatăl acestuia, coregraful şi dansatorul francez Benjamin Millepied. Cei doi s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru producţia "Lebăda neagră".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici