NIN pleacă în turneu alături de Jane's Addiction (Video)

Formaţia americană Nine Inch Nails (NIN) va porni, spre sfârşitul anului, într-un turneu mondial alături de trupa reunită Jane's Addiction, a declarat Trent Reznor, solistul celor de la Nine Inch Nails (NIN), pe site-ul oficial al formaţiei.

36 afișări
Imaginea articolului NIN pleacă în turneu alături de Jane's Addiction (Video)

Vocalul trupei Nine Inch Nails, Trent Reznor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Deşi Reznor nu a făcut nicio declaraţie despre o eventuală despărţire definitivă a trupei, după acest turneu, rockerul american a confirmat faptul că aceste spectacole vor fi ultimele reprezentaţii NIN ce vor putea fi văzute "pentru o vreme" şi că membrii trupei îşi doresc să devină "mult mai naturali, mai spontani şi mai puţin organizaţi", faţă de modul în care au abordat turneul lor din 2008, intitulat "Lights in the Sky".

Datele concertelor nu au fost deocamdată dezvăluite, dar Reznor a declarat că trupa va susţine concerte "peste tot în lume".

Ideea celor de la NIN de a concerta alături de trupa Jane's Addiction a fost inspirată de excelenta lor colaborare în timpul festivalului Lollapalooza, din 1991, al cărui cap de afiş a fost, pe atunci, chiar Jane's Addiction. Trupa s-a destrămat la puţin timp după acest festival, dar s-a reunit, fără basistul din componenţa originală Eric Avery, în 1997 şi apoi, din nou, în 2001.

Formaţia Nine Inch Nails a vândut peste 20 de milioane de albume pe plan mondial.

În 1997, Reznor a fost inclus în lista celor mai influente personalităţi ale anului, alcătuită de revista Time, iar Spin Magazine l-a descris drept "cel mai vital artist din muzică".

În 2004, revista Rolling Stone a plasat Nine Inch Nails pe locul al 94-lea în clasamentul celor mai bune 100 de trupe din toate timpurile.

De asemenea, NIN este şi câştigătoare a două premii Grammy pentru piesele "Wish" (1992) şi "Happiness in Slavery" (1995).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici