Noul album U2 va fi lansat în mai

Următorul album al trupei irlandeze U2 va fi lansat pe piaţă pe 27 martie, potrivit reprezentanţilor unei companii germane, specializată în comerţul online, informează nme.com.

46 afișări
Imaginea articolului Noul album U2 va fi lansat în mai

Noul album U2 va fi lansat în mai (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deşi trupa irlandeză nu a anunţat încă data la care îşi va lansa următorul album, versiunea germană a grupului Amazon - Amazon.de - a anunţat deja că următorul material discografic al grupului U2 va apărea pe piaţă pe 27 mai.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al grupului U2 a declarat: "Aşa cum s-a anunţat de multe ori deja, U2 se află acum în studiouri, lucrând la noul album. Însă nu a fost confirmată nicio dată de lansare".

În octombrie 2010, Paul McGuinness, managerul trupei irlandeze a declarat că noul material discografic al rockerilor de la U2 va fi lansat la începutul anului 2011. Grupul U2 va începe un turneu în Statele Unite în luna mai şi va fi cap de afiş la celebrul festival Glastonbury din Marea Britanie, în luna iunie, după ce în 2010 şi-a anulat prezenţa la acest festival din cauza intervenţiei chirurgicale la spate la care a fost supus Bono, solistul trupei.

În 2010, Bono a declarat că trupa sa lucrează la piesele pentru viitorul album împreună cu Brian "Danger Mouse" Burton. Solistul irlandez a precizat cu acea ocazie că la puţin timp după lansarea celui mai recent album U2, intitulat No Line On The Horizon", apărut în 2009, grupul a înregistrat un alt material discografic, intitulat "Songs Of Ascent", ce urmează să apară în curând pe piaţă.

U2 a interpretat deja câteva piese de pe noul său album cu ocazia unor concerte susţinute în această vară în cadrul turneului mondial "360° Tour", care promovează cel de-al 12-lea album al trupei, intitulat "No Line On The Horizon".

Trupa U2, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, clape şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie), a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenţi fără cunoştinţe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor '80, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional, remarcată fiind pentru sound-ul său intens şi profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono şi interpretarea la chitară a lui The Edge. Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obţinut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, "The Joshua Tree", a ridicat statutul formaţiei de la "eroi la superstaruri", după cum a apreciat revista Rolling Stone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici