Noul film al Madonnei va avea premiera la Festivalul de la Veneţia

Cel mai recent lungmetraj regizat de Madonna, intitulat "W.E.", va avea premiera mondială în luna septembrie, la Festivalul de Film de la Veneţia, informează contactmusic.com.

12 afișări
Imaginea articolului Noul film al Madonnei va avea premiera la Festivalul de la Veneţia

Noul film al Madonnei va avea premiera la Festivalul de la Veneţia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreaţa americană în vârstă de 52 de ani a regizat filmul "W.E." sub forma unui lungmetraj în două părţi - prima prezintă povestea de dragoste dintre regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii şi americanca Wallis Simpson, iar a doua spune povestea de viaţă a unei femei din zilele noastre al cărei nume este Wally Simpson.

Din distribuţia filmului fac parte Abbie Cornish, Andrea Riseborough şi Laurence Fox. Lourdes, fiica în vârstă de 14 ani a Madonnei, a avut o apariţie specială în acest film.

Potrivit tabloidului britanic The Daily Mail, actorii şi echipa de producţie vor fi prezenţi la Veneţia, în septembrie, pentru a asista la premiera mondială a filmului.

Madonna, care a debutat în calitate de regizoare în 2008, când a lansat "Filth and Wisdom", în care au jucat Richard E. Grant şi Eugene Hutz, a prezentat câteva scene din filmul "W.E" în timpul Festivalului de la Berlin din luna februarie, în încercarea de a găsi distribuitori pentru această peliculă.

Anul trecut, Madonna a declarat că a decis să îşi ia o pauză în cariera de cântăreaţă pentru a se concentra pentru o vreme asupra vieţii de familie şi pentru a realiza filmul "W.E".

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc în perioada 31 august - 10 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici