O actriţă a dat în judecată grupul Amazon pentru că i-a divulgat vârsta reală

O actriţă americană a depus plângere în justiţie contra grupului Amazon, pe care l-a acuzat că i-a divulgat vârsta reală pe un site cinematografic, folosind informaţiile personale asociate cărţii ei de credit.

476 afișări
Imaginea articolului O actriţă a dat în judecată grupul Amazon pentru că i-a divulgat vârsta reală

O actriţă a dat în judecată grupul Amazon pentru că i-a divulgat vârsta reală

Actriţa, originară din Texas, a cărei identitate a fost ascunsă în plângerea depusă la tribunal în spatele numelui generic "Jane Doe", a cerut plata unor daune de cel puţin 1 milion de dolari. Plângerea a fost depusă la Tribunalul federal din districtul de vest al statului Washington.

Actriţa a acuzat grupul Amazon de fraudă, încălcarea contractului, violarea vieţii private şi violarea drepturilor consumatorilor.

Potrivit textului din acea plângere, actriţa "şi-a americanizat" numele şi nu a dorit niciodată să divulge vârsta ei reală, pentru a-şi mări şansele de a primi roluri în filme.

Ea era înscrisă din anul 2003 în baza de date cinematografice a site-ului IMDB, deţinut de grupul Amazon. "Expunerea reclamantei pe IMDB a declanşat în mod direct apariţia celor mai multe dintre oportunităţile ei de lucru şi de venituri", se afirmă în plângere.

În 2008, actriţa a decis să adere la IMDBpro, un serviciu cu plată care oferă mai multe opţiuni, achitat cu cartea ei de credit.

"La puţin timp după ce s-a înscris pe IMDBpro, (actriţa) a observat că data ei de naştere a fost adăugată pe profilul ei de pe IMDB, dezvăluind astfel publicului faptul că era mult mai în vârstă decât părea", se explică în plângerea depusă.

"În industria de divertisment, tinereţea este regină. Dacă cineva este perceput ca având «o vârstă depăşită», este practic imposibil pentru o actriţă în devenire, cum este cazul reclamantei, să îşi găsească de lucru", se afirmă în acelaşi document.

Actriţa a cerut site-ului IMDB să retragă data de naştere din profilul ei, însă "IMDB a refuzat şi continuă să refuze" să facă acest lucru.

Potrivit plângerii, actriţa este de acum înainte de două ori penalizată. "Mai întâi, pentru că actriţele în vârstă de 40 de ani, puţin cunoscute, sunt prea puţin cerute în industria de divertisment", apoi, pentru că "reclamanta pare cu mult mai tânără decât este în realitate, încât a fost respinsă la toate castingurile care căutau femei de 40 de ani".

Reclamanta afirmă că a suferit "o scădere substanţială a activităţilor şi a veniturilor" sale.

Potrivit actriţei, site-ul IMDB a obţinut data ei de naştere pe baza informaţiilor asociate cărţii ei de credit, "dar mai ales numele, adresa şi codul poştal", fapt ce contravine politicii de respectare a vieţii private, afişată de grupul Amazon în regulamentul său.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii de la Amazon au răspuns printr-un e-mail în care au declarat că "grupul Amazon nu comentează procedurile judiciare aflate în curs".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici