O americancă şi-a dat în judecată soţul pentru că a câştigat la loterie

O femeie din SUA şi-a dat în judecată soţul pentru că acesta i-a ascuns faptul că a câştigat la loterie o parte din premiul de cinci milioane de lire sterline.

2 afișări
Imaginea articolului O americancă şi-a dat în judecată soţul pentru că a câştigat la loterie

Donna Campbell şi avocatul său

Potrivit Sky News, Donna Campbell a devenit suspicioasă când soţul său a început să stingă tot mai des televizorul şi să deconecteze telefonul. Bărbatul dorea să o împiedice să afle vestea cea bună, însă o carte poştală despre achiziţionarea unei noi locuinţe l-a dat de gol.

Donna Campbell a scris numele soţului ei şi numerele de la loterie pe Google şi a descoperit că acesta câştigase premiul cel mare de 10, 2 milioane de dolari, împreună cu alţi 17 mecanici. Femeia l-a dat în judecată pe Arnim Ramdass pentru o parte din norocul survenit.

"Este un om care a cheltuit ani de zile banii familiei la loterie şi în cazinouri şi care a pierdut întotdeauna. Acum a câştigat în sfârşit şi a încercat să ascundă soţiei acest lucru. Gestul este destul de josnic", a susţinut Bruce Baldwin, avocatul Donnei Campbell.

Femeia şi-a confruntat în cele din urmă soţul cu întrebarea: "Ai vreo veste pe care ai vrea să o împărtăşeşti cu mine?".

Fiecare mecanic va primi suma de 298.000 de lire sterline din câştigul total de cinci milioane de lire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici