O biografie neautorizată a lui Tom Cruise stârneşte furia bisericii scientologice

O biografie neautorizată, plină de detalii incendiare, a starului hollywoodian Tom Cruise, a fost lansată, marţi, în Statele Unite, în ciuda protestelor vehemente ale bisericii scientologice, care cere autorului să dezmintă ideile prezentate în carte.

19 afișări
Imaginea articolului O biografie neautorizată a lui Tom Cruise stârneşte furia bisericii scientologice

O biografie neautorizată a lui Tom Cruise stârneşte furia bisericii scientologice

Actorul, unul dintre cei mai celebri adepţi ai cultului scientologic, nu a dorit să facă niciun comentariu în legătură cu biografia, potrivit purtătorului său de cuvânt.

De cealaltă parte, biserica scientologică a stabilit că biografia este "un atac defăimător, împănat cu minciuni".

Scrisă de jurnalistul şi autorul britanic Andrew Morton, cartea "Tom Cruise: An Unauthorised Biography" îl prezintă pe Tom Cruise dintr-o perspectivă defavorabilă, drept un personaj obsedat şi calculat.

Biserica scientologică, care constituie unul dintre subiectele principale ale cărţii, a publicat un lung comunicat prin care respinge toate ideile susţinute în carte de Morton.

"Biserica scientologică a cerut drept la replică. Morton a refuzat acest lucru, deşi noi am insistat", precizează documentul. "Morton nu a fost preocupat de exactitate şi adevăr", se mai indică în comunicat, ce califică biografia drept "senzaţional vicios" "plin de acuzaţii false şi scandaloase".

Cartea oferă detalii despre procesele intentate de star unor publicaţii care l-au prezentat drept homosexual şi steril şi analizează rolul jucat de scientologie în mariajul lui cu actriţa australiană Nicole Kidman. "Insinuările sunt false, fiind nimic altceva decât comentarii mărunte de tabloide", se mai indică în comunicat. Autorul asigură că Nicole Kidman vedea în biserică "a cincea roată la căruţă".

"Să sugerezi că dl Cruise este numărul doi al bisericii nu este doar un lucru fals, ci şi absurd", potrivit documentului, în replică la o altă idee susţinută de Morton.

Autorul a mai scris în carte: "Este oare posibil ca fiica lui Katie (Holmes, soţia lui Tom Cruise, n.red.) şi Tom să fie o prelungire a spiritului lui Ron Hubbard (fondatorul bisericii scientologice)?". Replica scientologilor a fost: "Biserica nu crede şi nu a crezut niciodată că un nou-născut ar putea fi reîncarnarea fondatorului său, dl Hubbard". Morton mai scrie că Suri, născută în mai 2006, este, de fapt, fiica naturală a lui Ron Hubbard. Scriitorul spune că fetiţa a fost concepută prin inseminare artificială.

Cartea mai spune că scientologia este "un cult" care "se vinde" drept o " religie aplicată". Tom Cruise este descris drept "un mesia din cinema care reflectă temerile şi dubiile timpurilor noastre, mizând pe puterea absolută a celebrităţii moderne".

Biserica scientologică intenţionează să depună plângere împotriva editurii americane St Martin's Press, care a publicat cartea, dar a refuzat să dea mai multe detalii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici