O periuţă de dinţi folosită de pilotul misiunii spaţiale Apollo 13, scoasă la licitaţie

O periuţă de dinţi folosită de pilotul misiunii spaţiale americane Apollo 13 a fost scoasă la licitaţie, cu un preţ de pornire de 4.000 de dolari, a anunţat casa Nate D. Sanders din Los Angeles.

58 afișări
Imaginea articolului O periuţă de dinţi folosită de pilotul misiunii spaţiale Apollo 13, scoasă la licitaţie

O periuţă de dinţi folosită de pilotul misiunii spaţiale Apollo 13, scoasă la licitaţie (Imagine: Hepta)

Periuţa de dinţi, un model Oral B-40, a fost utilizată de pilotul modulului lunar Jack Swigert în timpul misiunii Apollo 13, din 1970, care l-a înlocuit în ultimul minut pe unul dintre colegii săi astronauţi, bolnav de rujeolă.

Această misiune urma să realizeze cea de-a şaptea aselenizare pentru astronauţii americani, însă a fost anulată din cauza exploziei unui rezervor de oxigen, în spaţiu, la 55 de ore după decolare.

După multe peripeţii, Jack Swigert şi colegii săi au reuşit să revină cu bine pe Terra.

Aventura lor a fost prezentat în filmul "Apollo 13" (1995) cu Tom Hanks şi Kevin Bacon - acesta din urmă fiind interpretul lui Jack Swigert.

Jack Swigert este unul dintre cei 24 de astronauţi americani care au zburat pe orbită în jurul Lunii, chiar dacă nu a călcat pe suprafaţa satelitului natural al Terrei. El a decedat în 1982 din cauza unui cancer osos, la vârsta de 51 de ani.

Alte obiecte personale ale astronautului sunt scoase la vânzare, precum costumul său spaţial de culoarea muştarului (6.600 dolari), un stilou special care a ajuns în spaţiu cu Apollo 13 (8.250 dolari), dar şi numeroase insigne şi ecusoane.

Licitaţia va avea loc pe 29 mai, iar ofertele sunt deja acceptate online.

Săptămâna trecută, o manetă de control a modulului lunar din misiunea Apollo 15 a fost vândută la licitaţie, în statul american Massachusetts, cu peste 610.000 de dolari, aceasta fiind cea mai mare sumă plătită vreodată pentru un obiect de colecţie ce provine de la NASA, potrivit experţilor americani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici