O piramidă ascunsă sub straturi de pământ ar putea fi cea mai mare construcţie realizată vreodată - FOTO

Deşi Marea Piramidă din Giza este, de departe, cea mai populară structură de acest tip din întreaga lume, ea nu este, însă, cea mai mare piramidă construită până acum.

9034 afișări
Imaginea articolului O piramidă ascunsă sub straturi de pământ ar putea fi cea mai mare construcţie realizată vreodată - FOTO

O piramidă ascunsă sub straturi de pământ ar putea fi cea mai mare construcţie realizată vreodată

Titlul este deţinut de Marea Piramidă din Cholula, un templu aztec din Puebla, Mexic, al cărei volum este dublu faţă de cel al construcţiei antice din Egipt. Conform BBC, piramida ar putea fi chiar cea mai mare construcţie realizată vreodată.

Motivul pentru care piramida din Cholula nu este atât de cunoscută este că ea se află sub straturi groase de pământ, care o fac să arate mai degrabă ca un munte şi nu ca un templu. Din această cauză, construcţia a trecut neobservată de Hernán Cortés, în momentul în care acesta a început cucerirea teritoriului actual al Mexicului, notează Descoperă.

Originea piramidei este incertă, însă majoritatea istoricilor presupun că ,,Tlachihualtepetl" (,,muntele făcut de om") a fost construită în jurul anului 300 î.Hr., de comunităţi diferite, pentru a-l onora pe zeul Quetzalcoatl. Structura a fost construită din chirpici, are o bază de lungime 450 x 450 metri şi o înălţime maximă de 66 de metri. Volumul total de construcţie este de aproximativ 4,45 milioane de metri cubi.

Istoricii presupun că Marea Piramidă din Cholula a fost folosită ca lăcaş de cult vreme de aproape 1000 de ani.

,,A fost abandonată în jurul secolelor 7 sau 8 d.Hr.. Populaţiile de aici au continuat apoi să folosească un templu aflat în apropiere, pe care spaniolii l-au distrus", susţine David Carballo, cercetător la Universitatea din Boston.

În momentul în care Cortés şi trupele care îl însoţeau au ajuns în Cholula, în octombrie 1519, au masacrat 3000 de locuitori într-o singură oră şi au distrus toate edificiile de cult care le-au ieşit în cale. În 1594, după ce s-au stabilit în oraş, spaniolii au construit în vârful piramidei acoperite cu vegetaţie o biserică pe care au denumit-o ,,La Iglesia de Nuestra Señora de Los Remedios" (,,Biserica Maicii Noastre Vindecătoare").

Piramida a fost descoperită de-abia la începutul anilor 1900, în momentul în care s-a hotărât construirea unui spital de psihiatrie în apropiere. Primele cercetări arheologice au fost realizate aici în anii '30, iar primii turişti au început să apară în aceeaşi perioadă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici