O prinţesă de culoare se alătură galeriei de prinţese Disney - VIDEO

O prinţesă de culoare se alătură celor opt prinţese pe care Disney le-a dat lumii în ultimii 70 de ani, începând cu Albă-ca-Zăpada, informează BBC News Online.

457 afișări
Imaginea articolului O prinţesă de culoare se alătură galeriei de prinţese Disney - VIDEO

O prinţesă de culoare se alătură galeriei de prinţese Disney (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Săptămâna aceasta, noua prinţesă Disney îşi face debutul în pelicula "The Princess And The Frog", care are premiera la New York şi Los Angeles.

Noua prinţesă - Tiana - este diferită de predecesoarele sale şi, pentru prima oară în istoria animaţiei Disney, este vorba de o prinţesă afro-americană.

Prinţesa Tiana a "împrumutat" vocea cântăreţei şi actriţei Anika Nonie Rose, care crede că noul personaj animat va avea mare succes la copii.

"A durat mult timp, dar mă bucur că a apărut" această prinţesă, a spus ea.

Bonnie Greer, scenarist şi producător afro-american, spune că, în timp ce noua prinţesă de culoare reprezintă şi un pas simbolic important pentru Disney, această mişcare are şi motivaţii comerciale.

Disney s-a gândit că, probabil, a venit vremea pentru o prinţesă de culoare şi că "este ca urmare a combinaţiei între un nou preşedinte, sentimentul că este vremea pentru o schimbare şi analiza modului în care aceasta se poate face", a spus Greer. "În plus, există o piaţă imensă pentru peliculele cu astfel de personaje", a adăugat ea.

Prinţesa Tiana este eroina din "The Princess and the Frog" şi, ca şi predecesoarele sale, trebuie să înveţe câteva lecţii de viaţă înainte de a-şi putea îndeplini visele. Tiana are talent extrem de mare la gătit şi visează să îşi deschidă propriul restaurant. Povestea ei are loc în New Orleans şi celebrează Mardi Gras, cu imagini care includ, printre altele, crocodili iubitori de jazz şi răufăcători cunoscători în ale vrăjitoriei vodoo.

La realizarea peliculei de animaţie a participat, ca voce a Eudorei, mama Tianei, şi Oprah Winfrey.

Finalizarea tonalităţii peliculei, a intrigii şi a caracterelor nu a fost însă simplă, potrivit Disney, ai cărei responsabili povestesc că au avut consultări cu numeroase personalităţi de culoare şi organizaţii ale acestora pentru a se asigura că desenul animat nu va include elemente de natură să ofenseze.

Aceste consultări au dus la schimbarea titlului filmului şi la redenumirea eroinei, din Maddy - nume criticat pentru că suna similar cu Mammy - în Tiana.

"Acesta este un film despre care oamenii vor vorbi. Asta este extrem de important pentru o peliculă, în perioada de sărbători", a apreciat criticul de film Scott Mendelson.

Pelicula aduce din nou în prim plan desenele animate manual şi fundalurile pictate, abandonând dependenţa contemporană de imagini generate pe computer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici