O scrisoare în care Marilyn Monroe îşi exprima gândurile suicidare, scoasă la licitaţie

O scrisoare considerată de o importanţă istorică în care actriţa Marilyn Monroe îşi dezvăluia gândurile suicidare, adresată profesorului ei de actorie, va fi scoasă la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc în luna mai.

354 afișări
Imaginea articolului O scrisoare în care Marilyn Monroe îşi exprima gândurile suicidare, scoasă la licitaţie

O scrisoare în care Marilyn Monroe îşi exprima gândurile suicidare, scoasă la licitaţie (Imagine: Hepta)

În această scrisoare nedatată, adresată profesorului de actorie Lee Strasberg, redactată într-o cameră a hotelului Bel-Air din Los Angeles, renumita actriţă americană îi mărturisea acestuia faptul că şi-a pierdut dorinţa de a trăi, informează contactmusic.com.

"Voinţa mea de a trăi este slabă, iar eu chiar nu mai pot să suport toate aceste lucruri. Ştiu că par că vorbesc ca o nebună, dar cred că sunt pe cale să înnebunesc. Atunci când păşesc în faţa camerei de filmat, concentrarea mea, alături de toate lucrurile pe care le-am învăţat, mă părăsesc. Apoi, simt că nu mai exist deloc, că nu mai fac parte din rasa umană", afirma Marilyn Monroe în această scrisoare.

Actriţa americană a murit în august 1962, iar autorităţile au afirmat la acea vreme că decesul ei a fost cauzat de o supradoză de medicamente.

Scrisoarea, estimată între 30.000 de dolari şi 50.000 de dolari, va fi scoasă la vânzare în luna mai, la o licitaţie organizată de casa Profiles in History.

Scrisoarea celebrei actriţe americane nu este singurul document de valoare care va fi scos la vânzare la acea licitaţie. Alături de ea mai este propusă şi o scrisoare adresată de John Lennon colegului său din trupa The Beatles, Paul McCartney, şi primei sale soţii, Linda.

Scrisoarea, care are două pagini, reflectă tensiunile dintre cei doi muzicieni britanici, fiind scrisă cu puţin timp înainte ca trupa The Beatles să se destrame oficial, în 1971.

"Chiar crezi că cea mai mare parte a artei din zilele noastre este influenţată de The Beatles? Nu cred că eşti chiar atât de nebun. Paul, tu chiar crezi asta? Atunci când vei înceta să mai crezi aşa ceva, poate că te vei trezi la realitate!", afirma John Lennon în acea scrisoare, estimată la o sumă de circa 40.000 de dolari.

Printre celelalte documente istorice scoase la licitaţie se mai află 58 de scrisori expediate de fostul preşedinte american Dwight D. Eisenhower soţiei sale Mamie, redactate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada în care era comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa.

Toate cele 250 de documente sunt scoase la vânzare de un colecţionar american privat şi multe dintre ele vor fi expuse la galeria de artă Doug Elliman's Madison Avenue din New York în perioada 8-16 aprilie.

Licitaţia va avea loc pe internet, pe 30 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici