Olivia Newton-John a primit înapoi costumul din "Grease", vândut în scopuri caritabile pentru 243.000 de dolari

Actriţa Olivia Newton-John şi-a primit înapoi celebrul costum din piele neagră purtat în filmul "Grease", vândut la licitaţie în scopuri caritabile în luna noiembrie, pentru suma de 243.000 de dolari, potrivit Reuters.

109 afișări
Imaginea articolului Olivia Newton-John a primit înapoi costumul din "Grease", vândut în scopuri caritabile pentru 243.000 de dolari

Sursa: Profimediaimages

"Nu ar trebui să stea în dulapul unui miliardar. Şansele de a învinge un cancer recurent folosind cele mai noi terapii emergente sunt de 1.000 de ori mai mari", a declarat cumpărătorul anonim pentru casa de licitaţii Julien's Auction din Los Angeles, cea care a organizat evenimentul.

Costumul a făcut parte dintre cele aproximativ 500 de obiecte scoase la vânzare de actriţa australiană în noiembrie. Banii strânşi în urma vânzării costumului, precum şi o parte din suma totală generată de licitaţie, respectiv 2,4 milioane de dolari, au fost donaţi unui centru pentru tratarea cancerului din Australia. Olivia Newton-John Cancer and Wellness Center din Melbourne a fost fondat de cântăreaţa după prima sa confruntare cu cancerul la sân, în 1992.

Interpreta în vârstă de 71 de ani, de origine britanică, a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară, în ultimele trei decenii. Actriţa a spus că tratează acest cancer, care i-a fost descoperit la baza coloanei vertebrale, cu medicamente "moderne", dar şi cu remedii naturale.

Cumpărătorul costumului, care s-a numit "fanul nr. 1" al cântăreţei, i-a urat lui Newton-John "Recuperare rapidă!".

Newton-John a devenit celebră cu rolul Sandy din musicalul "Grease", în care a jucat alături de John Travolta, Stockard Channing şi Jeff Conaway. Lansat în vara anului 1978, filmul "Grease" a obţinut încasări de aproape 400 de milioane de dolari pe plan mondial, rămânând mult timp musicalul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile.

De atunci, artista a lansat şi numeroase piese de succes.

Născută pe 26 septembrie 1948, ea a fost recompensată cu patru premii Grammy şi nominalizată la trofeele Globul de Aur, pentru rolul din filmul "Grease" (1978).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici