Oprah Winfrey este cea mai influentă celebritate din lume

Realizatoarea şi prezentatoarea de televiziune americană Oprah Winfrey este cea mai influentă celebritate din lume, ea obţinând, în 2009, venituri de 315 milioane de dolari, potrivit topului pe 2010 publicat de revista Forbes.

62 afișări
Imaginea articolului Oprah Winfrey este cea mai influentă celebritate din lume

Oprah Winfrey este cea mai influentă celebritate din lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La vârsta de 56 de ani, Oprah Winfrey, care îşi va lansa în 2011 propriul post de televiziune, revine pentru a patra oară în fruntea acestui top anual. În 2009, ea s-a clasat pe poziţia a doua.

Celebra actriţă Angelina Jolie, care o învinsese pe Oprah Winfrey în 2009, a coborât anul acesta pe locul al 18-lea.

Locul al doilea i-a revenit cântăreţei Beyonce Knowles, care, cu un venit de 87 de milioane de dolari, l-a devansat pe regizorul canadian James Cameron, clasat pe locul al treilea. Regizorul filmului "Avatar" a câştigat mai mulţi bani decât Beyonce - 210 milioane de dolari -, dar este considerat mai puţin influent decât cântăreaţa. James Cameron a revenit în acest clasament pentru prima oară după 1999.

Cântăreaţa Lady Gaga s-a clasat pe locul al patrulea, realizând anul trecut venituri de 62 milioane de dolari. O altă cântăreaţă celebră, Britney Spears, a urcat în clasament de pe locul al 13-lea, în 2009, până pe poziţia a şasea, cu venituri de 64 de milioane de dolari obţinute anul trecut.

Jucătorul de golf Tiger Woods s-a menţinut pe locul al cincilea - în ciuda problemelor sale din căsnicie -, obţinând, anul trecut, venituri de 105 milioane de dolari.

O altă cântăreaţă, Madonna, a coborât de pe locul al treilea pe poziţia a zecea, cu venituri de 58 de milioane de dolari, devansând-o cu puţin pe actriţa Sandra Bullock, premiată cu Oscar în februarie, care a avut anul trecut venituri de 56 de milioane de dolari. Sandra Bullock s-a situat în acest top pe locul al optulea, fiind urmată de starul hollywoodian Johnny Depp, pe poziţia a noua, cu venituri de 75 de milioane de dolari.

Aproape toate celebrităţile din top 10 sunt americane, cu excepţia grupului irlandez U2, clasat pe locul al şaptelea, cu venituri de 130 de milioane de dolari, şi de regizorul James Cameron, care are cetăţenie canadiană.

Acest top Forbes este realizat pe baza câştigurilor realizate de celebrităţi în ultimele 12 luni, ţinând cont, totodată, de expunerea de care se bucură acestea în presa scrisă, online, radio şi televiziune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici