Oprah Winfrey le-a oferit angajaţilor ei cecuri de 10.000 de dolari, la aniversarea revistei O

Realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey le-a oferit angajaţilor revistei sale - O, The Oprah Magazine - câte un cec în valoare de 10.000 de dolari şi câte un iPod, a declarat, miercuri, o purtătoare de cuvânt a publicaţiei.

66 afișări
Imaginea articolului Oprah Winfrey le-a oferit angajaţilor ei cecuri de 10.000 de dolari, la aniversarea revistei O

Oprah Winfrey le-a oferit angajaţilor ei cecuri de 10.000 de dolari, la aniversarea revistei O (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În semn de mulţumire pentru eforturile lor intense şi pentru abnegaţia lor, Oprah Winfrey i-a surprins pe angajaţii revistei O, The Oprah Magazine, oferindu-le câte un iPod şi câte un cec de 10.000 de dolari, cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a publicaţiei", a precizat aceeaşi sursă.

Numărul total al angajaţilor care au primit aceste daruri nu a fost făcut public.

Populara realizatoare şi prezentatoare de televiziune va pune capăt emisiunii care a făcut-o celebră, "The Oprah Winfrey Show", în 2011, după 25 de ani de difuzare şi intenţionează să lanseze propriul post de televiziune.

"The Oprah Winfrey Show", liderul de audienţă pe segmentul talk show-urilor diurne din Statele Unite ale Americii, este difuzat din Chicago de postul ABC, pe întreg teritoriul american şi în peste 140 de ţări. Această emisiune a făcut-o celebră pe Oprah Winfrey şi a ajutat-o să strângă o avere estimată de revista Forbes la 2,3 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici