Orlando Bloom, în rolul unui medic, într-o dramă independentă

Actorul Orlando Bloom va deţine rolul principal în filmul "The Good Doctor", o dramă independentă în care îi va avea drept colegi pe platourile de filmare pe Michael Pena, Troy Garity, Courtney Ford, Taraji P. Henson, Rob Morrow şi J.K Simmons.

99 afișări
Imaginea articolului Orlando Bloom, în rolul unui medic, într-o dramă independentă

Orlando Bloom, în rolul unui medic, într-o dramă independentă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Orlando Bloom este, totodată, unul dintre producătorii acestui film, ce va fi regizat de Lance Daly. Scenariul este scris de John Enbom.

Acţiunea filmului gravitează în jurul unui medic timorat, care încearcă să îşi impresioneze superiorii şi colegii. În momentul în care o pacientă în vârstă de 18 ani este internată în clinica lui, cu o infecţie renală, medicul profită de această ocazie pentru a câştiga respectul de care avea atât de multă nevoie, diminuând dozele de medicamente prescrise tinerei paciente, pentru a o păstra mai mult timp în clinica sa.

Actorul Michael Pena va interpreta un personaj care descoperă planul tânărului medic şi decide să îl şantajeze. Troy Garity va juca rolul unui alt medic, sigur pe sine, o contragreutate în acest film pentru personajul interpretat de Bloom.

Cu acest rol, Orlando Bloom îşi continuă cariera în domeniul cinematografiei independente. El a jucat în filmul "Sympathy for Delicious", regizat de Mark Ruffalo, care a avut premiera la Festivalul Sundance, şi a finalizat de curând filmările pentru lungmetrajul "Main Street". El a jucat recent şi în piesa de teatru "In Celebration", pusă în scenă la Londra.

Orlando Bloom este cunoscut pentru rolul Will Turner din franciza de succes "Piraţii din Caraibe". El a apărut, de asemenea, în altă franciză de succes - trilogia "Stăpânul Inelelor" -, în care a interpretat rolul elfului Legolas. Actorul a mai jucat în "Elicopter la pământ/ Black Hawk Down" (2001), "Troia" (2004) şi "Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven" (2004).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici