Ozzy Osbourne spune că nu ştia că are datorii de 1,7 milioane de dolari la fiscul american

Sharon Osbourne a declarat că ea şi soţul său, rockerul Ozzy Osbourne, nu ştiau că datorează fiscului american suma de 1,7 milioane de dolari - reprezentând taxe şi impozite neachitate pentru anii 2008 şi 2009 - şi că şi-au plătit datoria imediat ce au fost informaţi.

24 afișări
Imaginea articolului Ozzy Osbourne spune că nu ştia că are datorii de 1,7 milioane de dolari la fiscul american

Ozzy Osbourne spune că nu ştia că are datorii de 1,7 milioane de dolari la fiscul american (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sharon Osbourne a declarat bloggerului Perez Hilton că săptămâna trecută a primit un telefon de la purtătorul ei de cuvânt, care primise de la un reporter informaţia că fiscul american pusese sechestru pe una dintre proprietăţile sale, potrivit contactmusic.com.

Ea a mai spus că a vorbit apoi cu avocatul său, care nu ştia nimic despre sechestru. Sharon a declarat că vrea să afle cum s-a întâmplat acest lucru.

Potrivit tabloidului The Sun, soţii Osbourne nu achitaseră impozitele cuvenite pentru anii 2008 şi 2009. Potrivit documentelor oficiale, "John şi Sharon Osbourne, angajaţi pe cont propriu, datorează taxe în valoare de 718.948 de dolari pentru 2008 şi 1.024.174 de dolari pentru anul următor, totalul datorat ridicându-se la 1.743.123 de dolari".

În 2005, soţii Osbourne au fost incluşi în topul celor mai bogate cupluri din Marea Britanie, cu o avere estimată la peste 100 de milioane de lire sterline (164 milioane de dolari). Însă, săptămâna trecută, Sharon Osbourne a postat un mesaj pe Twitter în care a declarat: "Nu te poţi bizui decât pe tine însuţi. Trebuie să îţi conduci singur afacerile. A fost greşeala mea, dar mi-am învăţat lecţia".

Averea cuplului britanic, care deţine şapte proprietăţi, a fost puternic afectată de actuala recesiune. În orice caz, dacă vor decide să-şi vândă una dintre proprietăţi, soţii Osbourne vor putea să-şi achite foarte uşor taxele şi impozitele pe care le datorează.

Sharon Osbourne, în vâstă de 58 de ani, despre care presa britanică afirmă că ar fi cheltuit în trecut peste 200.000 de dolari pe operaţii estetice şi este renumită pentru pasiunea ei pentru cumpărături, le-ar fi spus prietenilor ei că se simte "umilită" de această situaţie.

Soţii Osbourne sunt renumiţi şi pentru faptul că sunt foarte generoşi cu ocazia galelor de caritate la care participă în mod frecvent. Sharon Osbourne a donat un colier de diamante în valoare de 164.000 de dolari, în 2005, la o astfel de gală.

Soţul ei, renumitul rocker britanic în vârstă de 62 de ani, a ajuns recent pe prima pagină a ziarelor după ce i-a dăruit un crucifix din aur în valoare de 5 milioane de dolari unui cerşetor care îi ceruse câteva monede.

În vârstă de 62 de ani, Ozzy este căsătorit cu Sharon, în vârstă de 58 de ani, din 1982, cei doi având împreună trei copii - Aimee, în vârstă de 28 de ani, Kelly, în vârstă de 27 de ani, Jack, în vârstă de 26 de ani. Ozzy Osbourne mai are trei copii, dintre care unul adoptat, cu fosta sa soţie, Thelma Riley.

Ozzy Osbourne este membru fondator şi fost solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968, şi care a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial. Albumul solo "No More Tears", lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume - "Ozzmosis" (1995), "Down to Earth" (2001), "Under Cover" (2005), "Black Rain" (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.

Ozzy Osbourne susţine în prezent concerte în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic al său, intitulat "Scream", lansat pe 15 iunie 2010. În cadrul acestui turneu mondial, Ozzy Osbourne a susţinut un concert şi la Bucureşti, pe 2 octombrie anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici