Life-Inedit

Prizonierii americani, eliberaţi de Coreea de Nord, primiţi cu entuziasm de Donald Trump. Surpriză de proporţii, la întâlnirea cu presa | VIDEO

Cei trei prizonieri americani, eliberaţi de Coreea de Nord, au fost întâmpinaţi, joi, cu entuziam de preşedintele SUA, Donald Trump.

Trupa marocană The Master Musicians of Jajouka led by Bachir Attar, în Capitală, pe 27 mai | FOTO

Trupa marocană The Master Musicians of Jajouka led by Bachir Attar va susţine un concert în club Control din Bucureşti, pe 27 mai, în seria evenimentelor Outernational, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori.

NERVERSEA 2018. Nume mari din muzica electronică vor concerta la cel mai aşteptat festival de pe litoralul Mării Negre. Anunţul în premieră al organizatorilor

Armin van Buuren, Steve Aoki, Galantis, GTA, Jonas Blue, Kungs, Tujamo, Yellow Claw alături de The Script, John Newman, Scooter, Hardwell, Axwell&Ingrosso şi Steve Angello sunt doar câţiva dintre artiştii care vor urca, vara aceasta, pe scena principală NEVERSEA, au anunţat, joi, organizatorii.

La capătul puterilor, şi-a părăsit slujba din corporaţie şi a plecat într-o croazieră de 7.300 de zile – Povestea lui Super Mario, cel mai fericit pământean | FOTO, VIDEO

După 21 de ani de muncă neîntreruptă, la capărul puterilor, Mario Salcedo a decis să îşi urmeze visul de o viaţă: să călătorească în jurul lumii. Aşa că ân 1997 a demisiont, şi-a făcut bagajele şi şi-a părăsit viaţa, prietenii şi familia, pentru a se muta pe apă.

LIVE EUROVISION 2018 | Trupa românească The Humans, pe scena celebrului festivalul. SURPRIZA românilor şi numerele de SMS pentru VOT

Reprezentantul României la Eurovision 2018, grupul The Humans, a urcat joi seară, în a doua semifinală a concursului muzical, pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia, iar evenimentul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Christina Aguilera pleacă în primul ei turneu din ultimii zece ani

Cântăreaţa americană Christina Aguilera va pleca în primul ei turneu din ultimii zece ani, care se va numi "Liberation Tour" şi va include 22 de concerte programate în SUA, potrivit usweekly.com.

Paul McCartney, pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi milionari din industria muzicală britanică. TOP 10

Cântăreţul Paul McCartney ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi milionari din industria muzicală britanică, întocmit de publicaţia Sunday Times, potrivit căreia fostul solist al trupei The Beatles ar avea, împreună cu soţia sa, Nancy Shevell, o avere estimată la 935 de milioane de euro.

Record la vânzarea unei lucrări a unui artist latino-american. Tabloul Los Rivales, licitat la suma de 9,76 de milioane de dolari

O lucrare de Diego Rivera, "Los Rivales" (1931), a fost vândută la preţul record de 9,76 de milioane de dolari, aceasta fiind cea mai mare sumă plătită la o licitaţie pentru un tablou al unui artist latino-american, transmite AFP.

Costumul de Iron Man a fost FURAT. Suma colosală la care se ridică armura de fier purtată de Downey Jr. în primul film al francizei

Costumul de Iron Man purtat de actorul american Robert Downey Jr. în primul film al francizei de succes, lansat în 2008, a dispărut din depozitul în care era stocat, a anunţat poliţia din Los Angeles, transmite AFP.

Rapperii Chris Brown şi Young Lo, daţi în judecată pentru viol

Rapperii americani Chris Brown şi Young Lo au fost daţi în judecată de o femeie care susţine că a fost violată şi molestată sexual în mod repetat în locuinţa primului, în timpul unei petreceri care a avut loc anul trecut, transmite AFP.

Divorţ la Hollywood. Se despart după 17 ani de căsnicie

Geena Davis şi-a cunoscut soţul pe când ea avea 42 de ani, iar el 27, la o petrecere.

Un baschetbalist american şi-a pierdut tableta în parcarea sălii sporturilor din Piteşti. Cum a găsit-o | FOTO

Jucătorul american de baschet Porter Troup şi-a pierdut tableta, miercuri, în parcarea sălii sporturilor din Trivale, unde se desfăşura un meci. Jandarmii argeşeni au găsit-o şi, pe baza imaginii de pe ecran, au identificat proprietarul.

Selfie la Cotroceni. Ce nu s-a văzut la recepţia de Ziua Europei şi cine cu cine a vorbit | GALERIE FOTO

Recepţia organizată miercuri la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei, a fost un prilej de a-şi face selfie-uri atât pentru premierul Viorica Dăncilă, pentru şeful Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, pentru primarul Gabriela Firea, cât şi pentru soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis.

Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin timp în faţa televizoarelor după terminarea orelor de program sau pe telefoane

Românii se află pe locul trei, după italieni şi austrieci într-un clasament format din 15 stat, în care populaţia petrece cel mai puţin timp în faţa ecranelor după terminarea orelor de program, arată un studiu al Eurostat.

O statuie din ceară a lui Meghan Markle, la Muzeul Madame Tussauds din Londra | VIDEO

O statuie din ceară a lui Meghan Markle, logodnica prinţului Harry al Marii Britanii, a fost inaugurată, miercuri, la Muzeul Madame Tussauds din Londra, la mai puţin de două săptămâni până la nunta acestora, programată pe 19 mai, transmite AFP.

Dwayne Johnson şi Vin Diesel, printre actorii cu cele mai mari salarii la Hollywood

Dwayne Johnson şi Vin Diesel se numără printre actorii cu cele mai mari salarii la Hollywood, însă majoritatea starurilor se confruntă cu o scădere a veniturilor în ultimul deceniu, potrivit unei anchete realizate de publicaţia specializată Variety.

O stradă din Brăila, asfaltată pe timp de ploaie. Muncitorii au fost concediaţi | VIDEO

Doi muncitori din Brăila au asfaltat o stradă, deşi carosabilul era plin de bălţi şi ploua, imaginile filmate de un localnic fiind postate pe youtube. Primarul oraşului a văzut filmarea şi a decis să nu plătească lucrarea, angajaţii fiind concediaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ziua Europei, sărbătorită în mod inedit în şcoli: Preparate tradiţionale din ţările UE, ”Oda bucuriei” şi demonstraţii sportive | GALERIE FOTO, VIDEO

Ziua Europei este sărbătorită în mod inedit în câteva oraşe ale ţării, elevii din Galaţi gătind preparate tradiţionale din ţările UE. Elevii din 300 de şcoli din Bistriţa-Năsăud au primit un scenariu identic după care să sărbătorească, iar la Cluj s-a cântat ”Oda bucuriei” în mai multe limbi.

Art Yourself Gallery: „Contact” şi „Fuziuni”, două expoziţii speciale în luna mai – GALERIE FOTO

Art Yourself Gallery anunţă două expoziţii speciale, "Contact" şi "Fuziuni", acesta urmând să fie deschise în perioada 9 mai- 15 iunie.

Regizorul Terry Gilliam, care va avea un film proiectat la Cannes 2018, a suferit un accident cerebral

Regizorul Terry Gilliam - al cărui cel mai recent film, "The man who killed Don Quixote", programat pentru proiecţie în închiderea Festivalului de la Cannes 2018, este subiectul unui conflict judiciar - a suferit un accident cerebral minor, potrivit hollywoodreporter.com.

Declaraţia şocantă a regizorului Roman Polanski despre mişcarea #MeToo: Este isterie în masă

Regizorul Roman Polanski a calificat mişcarea #MeToo, care militează pentru prevenirea abuzurilor sexuale la locul de muncă, drept "isterie în masă" şi "ipocrizie", într-un interviu pe care l-a acordat înainte ca Academia de film americană să îl elimine din rândul membrilor săi, transmite AFP.

O carte pe zi: „Cei învinşi”, de Robert Gerwarth

Toată lumea ştie că Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918, la fel de multă lume ştie că atunci nu s-a instaurat pacea, că au continuat luptele, că au fost ani de tulburări de tot felul în mai toate ţările nou apărute pe hartă.

EUROVISION 2018 | Care sunt primele 10 ţări calificate în finala concursului. Când urcă pe scenă românii de la The Humans

Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda şi Cipru s-au calificat în finala Eurovision 2018, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

CANNES 2018, la a 71-a ediţie. Martin Scorsese şi Cate Blanchett au dat startul celor 11 zile de festival. GALERIE FOTO de la defilarea pe covorul roşu, VIDEO

Cineastul american Martin Scorsese şi actriţa australiană Cate Blanchett, preşedintele juriului competiţiei internaţionale, au deschis, marţi seară, cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, aceasta fiind prima de după scandalul Harvey Weinstein, transmite AFP.

IMAGINI RARE: Un vultur pleşuv, surprins în premieră în zona portului din Orşova| FOTO

Specialiştii Parcului Naţional Porţile de Fier au fotografiat un vultur pleşuv, specie pe cale de dispariţie în România, care se odihnea pe o stâncă, în zona portului din Orşova.

Dosar penal pentru bărbatul care a legat o văcuţă de tractor şi a târât-o în genunchi pe şosea: E a mea. Fac ce vreau. VIDEO nerecomandat

Poliţiştii din judeţul Timiş au deschis, marţi, un dosar penal pentru rănirea şi schingiuirea animalelor pe numele unui bărbat de 39 de ani care a legat o văcuţă de un tractor şi a târât-o pe un drum din comuna Giroc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

IMAGINILE ZILEI | Constanţa: Accident cu maşina poliţiei, înainte de trecerea de pietoni

Accident cu maşina poliţiei la Constanţa, chiar înainte de trecerea de pietoni.

Scandal sexual la Academia Nobel. După ce a suspendat premiile pentru literatură, Academia suedeză aprobă demisia a 4 membri

Academia suedeză a autorizat demisia efectivă a patru membri ai secţiei de literatură, care decernează premiul Nobel, în condiţiile în care, iniţial, acest statut era pe viaţă, potrivit Le Figaro.

Banca Mondială: Ţările din Europa şi Asia trebuie să profite de criptomonede şi de noile tehnologii

Ţările din Europa şi Asia Centrală ar trebui să profite de noile tehnologii digitale pentru a-şi inova şi îmbunătăţi serviciile, arată un document publicat marţi de Banca Mondială, intitulat „Criptomonede şi Blockchain: Raport Regional al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală”.

Janet Jackson va primi premiul Icon din partea Billboard. Fanii vor avea ocazia de a o vedea în primul recital televizat din ultimii nouă ani

Cântăreaţa americană Janet Jackson va primi premiul Icon la gala Billboard Music Awards care va avea loc pe 20 mai, la Las Vegas, potrivit billboard.com.

Kirsten Dunst a născut un băieţel

Kirsten Dunst a născut un băieţel, acesta fiind primul copil al actriţei americane şi al logodnicului ei, Jesse Plemons, potrivit people.com.

Phil Collins, în primul turneu Statele Unite din ultimii 12 ani. Seria de concerte vine după ce artistul şi-a lansat autobiografia „Încă nu am murit”

Cântăreţul britanic Phil Collins a anunţat că va susţine primul său turneu nord-american din ultimii 12 ani, în octombrie, iar seria de concerte se va intitula "Phil Collins Not Dead Yet, Live!", informează prnewswire.com.

Eurovision 2018 debutează marţi seară, la Lisabona. România va fi reprezentată de trupa The Humans

Eurovision Song Contest 2018 debutează marţi seară, la Lisabona, iar concursul, aflat la cea de-a 63-a ediţie, va fi difuzat în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, de la ora 22.00, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Robert Downey Jr. şi Jude Law revin în seria „Sherlock Holmes”, partea a treia. Data lansării

Actorii Robert Downey Jr. şi Jude Law îşi vor relua rolurile lui Sherlock Holmes, respectiv dr. Watson în partea a treia a francizei lansate de regizorul Guy Ritchie, însă, deocamdată, nu se ştie cine va regiza următorul film, potrivit hollywoodreporter.com.

Pique, dezvăluire inedită despre Shakira

Gerard Pique a făcut recent o declaraţie nouă despre iubita şi mama copiilor săi, Shakira, scrie one.ro.

Adele, petrecere controversată la 30 de ani, după ce a dansat cu vestă de salvare. De ce alegerea temei a stârnit valuri de reacţii

Adele a ales pentru petrecerea aniversării zilei sale de naştere o temă ce a avut la bază unul dintre filmele ei preferate: Titanic. O decizie în urmă căreia fanii artistei s-au împărţit în două tabere.

Met Gala 2018 | Rihanna şi Madonna, „preotese” ale modei la cea mai aşteptată petrecere a anului din America. Ineditele ţinute care au atras toate privirile la „Oscarurile Coastei de Est” | VIDEO, GALERIE FOTO

Madonna şi Rihanna au strălucit ca "preotese" ale modei pe covorul roşu de la Gala Met de la New York, un eveniment exclusivist supranumit "Oscarurile Coastei de Est", transmite AFP.

Sandra Bullock, despre a da naştere unui copil şi adopţie: „Nu-mi spune mie ce pot sau nu să fac cu corpul meu”

Sandra Bullock a vorbit despre o problemă cu care societatea se confruntă, mai exact abandonul, şi despre frustrarea pe care o are când vede câte un copil care primeşte eticheta “adoptat”.

Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Peste 100 de actori, scenografi şi regizori au fost prezenţi, luni seara, la Alba Iulia, la Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediţie, în cadrul căreia s-a sărbătorit teatrul românesc, fiind acordate peste 20 de premii pentru diferite roluri, activităţi sau spectacole. Printre marii actori care au fost apreciaţi, s-a numărat şi actriţa Ileana Stana-Ionescu care a primit premiul pentru întreaga activitate.

Gala Uniter 2018. Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal

Victor Rebengiuc a primit, luni seara, la Gala Uniter 2018 de la Alba Iulia, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru spectacolul ”Regele Moare”, în care a jucat rolul regelui Bérenger, actorul precizând că ar fi vrut ca distincţia să fi fost acordată unui actor mai tânăr decât el.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da