Paul McCartney a susţinut primul său concert în Israel (Galerie Foto şi Video)

Paul McCartney, fostul membru al legendarei trupe britanice Beatles, a concertat, joi seară, pe stadionul Hollywood Bowl din Tel Aviv, în faţa a aproximativ 50.000 de persoane, acesta fiind primul spectacol al cântăreţului pe teritoriul Israelului.

20 afișări
Imaginea articolului Paul McCartney a susţinut primul său concert în Israel (Galerie Foto şi Video)

Paul McCartney a susţinut primul său concert în Israel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

McCartney a urcat pe scenă şi s-a adresat mulţimii cu un călduros "Shalom Tel Aviv", urmat de "Chana Tova. Ramadan Karim", prin care ura fanilor evrei un an bun, iar celor musulmani, un Ramadan fericit.

GALERIE FOTO

În acelaşi spirit, cântăreţul a intonat celebra melodie "Give Peace a Chance", a lui John Lennon, îndemnându-i pe cei prezenţi la pace.

Câteva mii de poliţişti au asigurat ordinea la concertul la care au participat circa 50.000 de fani, de toate vârstele.

Pe tot parcursul concertului, McCartney i-a îndemnat pe cei prezenţi să cânte alături de el, folosind în acest sens cuvinte evreieşti.

McCartney a fost acompaniat în concert de 30 de muzicieni.

La începutul lunii septembrie, Omar Bakri Mohammed, un preot musulman care conduce o grupare radicală libaneză din Israel, a avertizat că ar putea avea loc atentate cu bombe sinucigaşe în semn de protest faţă de concertul susţinut de fostul membru Beatles la Tel Aviv, cu ocazia festivităţilor de celebrare a 60 de ani de existenţă a statului Israel.

Miercuri, când Paul McCartney a vizitat Biserica Naşterii Domnului din Betleem, în Cisiordania, a declarat jurnaliştilor:

"Am venit în acest loc pentru a spune că avem nevoie de pace în această regiune, între cele două state (Israel şi Liban, n.r.). Am adus un mesaj de pace şi cred că de asta are nevoie această regiune".

Presa israeliană a reacţionat pozitiv în urma concertului lui McCartney, folosind ca titluri pentru materialele publicate pe cele ale celebrelor hituri Beatles, interpretate în prezent de cântăreţ, cum ar fi "All You Need Is Love" sau "Let it Be".

Totodată, ambasadorul Israelului în Marea Britanie a catalogat acest concert drept un "un succes diplomatic".

Biletele la acest concert au avut preţuri cuprinse între 100 şi 1.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici