- Home
- Life-Inedit
-
NEW YORK, (21.04.2008, 12:25)
Paul McCartney cere oamenilor să devină vegetarieni pentru a combate încălzirea globală
Paul McCartney, fostul membru al trupei Beatles, a cerut oamenilor să adopte vegetarianismul pentru a combate încălzirea globală şi s-a arătat surprins de faptul că acest stil de viaţă nu este promovat de mai multe grupuri ecologice.

Paul McCartney cere oamenilor să devină vegetarieni pentru a combate încălzirea globală (Imagine: Mediafax Foto)
Într-un interviu acordat grupului de apărare a drepturilor animalelor People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), McCartney a declarat că industria mondială de prelucrare a cărnii este unul dintre factorii care contribuie major la încălzirea globală.
"Cea mai mare schimbare pe care ar putea să o facă cineva în ceea ce priveşte stilul de viaţă ar fi să devină vegetarian", a spus McCartney, care a trecut de multă vreme la vegetarianism, concept pe care îl promovează intens. "Insist ca toată lumea să se gândească să facă acest simplu pas pentru a ajuta mediul nostru preţios şi a-l salva pentru copiii de mâine", a adăugat acesta.
McCartney spune că terenurile şi apa utilizate de industria cărnii contribuie foarte mult la schimbările climatice şi se plânge că grupurile de protecţia a mediului nu fac din vegetarianism o prioritate.
Un raport pe 2006 emis de Naţiunile Unite a scos la iveală faptul că gazele emise de cirezile de vaci contribuie mai mult la încălzirea globală decât transportul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe