Paul McCartney, Elton John şi U2, printre vedetele care cer eliberarea membrelor trupei Pussy Riot

Paul McCartney, Elton John, Pete Townshend, Bryan Adams, Madonna, Adele şi membrii formaţiilor U2, The Clash şi Coldplay se numără printre cei peste 100 de artişti internaţionali care cer eliberarea din închisoare a celor două tinere din grupul Pussy Riot.

129 afișări
Imaginea articolului Paul McCartney, Elton John şi U2, printre vedetele care cer eliberarea membrelor trupei Pussy Riot

Paul McCartney (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Într-o scrisoare deschisă de susţinere pentru Nadezhda Tolokonnikova şi Maria Alekhina şi coordonată de organizaţia nonguvernamentală Amnesty International, vedetele îndeamnă autorităţile ruse să le elibereze pe cele două membre ale grupului Pussy Riot, care vor cere la recursul din această săptămână eliberarea condiţionată, informează hollywoodreporter.com.

În scrisoarea deschisă, starurile le amintesc celor două tinere că "lumea întreagă se gândeşte la ele şi lucrează pentru a fi eliberate". Menţionând că "mulţi părinţi simt suferinţa de a fi despărţiţi de copiii lor", scrisoarea continuă: "Înţelegem sensibilitatea cazului având în vedere că protestul a avut loc într-un lăcaş de cult, cerem autorităţilor ruse să revadă sentinţa grea acordată celor două, astfel încât cele două membre ale trupei Pussy Riot să se poată întoarce la familiile lor, la copiii şi la viaţa lor de zi cu zi".

"Dreptul la libera exprimare este esenţială în orice democraţie", se mai arată în scrisoarea deschisă.

În februarie 2012, trei tinere femei din grupul Pussy Riot - Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina - au urcat pe masa din altarul catedralei ortodoxe Hristos Mântuitorul din Moscova, pentru o "rugăciune punk", în care au invocat-o pe Fecioara Maria, cerându-i să îl alunge de la putere pe Vladimir Putin.

Cele trei femei au fost condamnate, pe 17 august 2012, la doi ani de închisoare fiecare, pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă".

Condamnarea pentru Tolokonnikova şi Alehina a fost confirmată în apel pe 10 octombrie 2012, în timp ce Samuţevici a fost eliberată în urma acestui proces. Nadejda Tolokonnikova şi Maria Alehina ispăşesc în prezent o pedeapsă de doi ani de închisoare în Ural şi în regiunea Mordovia.

Condamnarea celor trei membre ale grupului Pussy Riot i-a atras Guvernului rus numeroase critici din străinătate, dar şi din Rusia, numeroase personalităţi considerând că pedeapsa este disproporţionată în raport cu gravitatea faptelor comise.

De asemenea, potrivit site-ului amnesty.md, în această săptămână Curtea Supremă a Republicii Mordovia şi Curtea Regională Permi vor examina apelurile celor două tinere din formaţia Pussy Riot - Nadezhda Tolokonnikova şi Maria Alekhina.

Totodată, potrivit sursei citate, scrisoarea a fost semnată de către Bryan Adams, Adele, Alt-J, Laurie Anderson, Animal Collective, Anti-Flag, Arcade Fire, Arch Enemy, Archive, Joan Armatrading, Joan Baez, Beardyman, Jeff Beck, Yasiin Bey, björk, Rubén Blades, Billy Bragg, Jackson Browne, Peter Buck, Tracy Chapman, Chase & Status, The Chemical Brothers, Neneh Cherry, The Clash, Coldplay, Lily Rose Cooper, Dido, Django Django, Melissa Etheridge, Siobhan Fahey, Paloma Faith, First Aid Kit, Franz Ferdinand, Foster the People, fun., Peter Gabriel, Bob Geldof, Kim Gordon, Debbie Harry, PJ Harvey, Don Henley, The Hidden Cameras, Niall Horan, Billy Joel, Sir Elton John, Ke$ha, Angelique Kidjo, The Knife, Mark Knopfler, Tom Lehrer, Sean Lennon, Annie Lennox, Lykke Li, Sir Paul McCartney, Romy Madley-Croft, Madonna, Zayn Malik, Stephen Malkmus, Marina & the Diamonds, Johnny Marr, Massive Attack, Mike Mills, Moby, Thurston Moore, Tom Morello, Alanis Morissette, James Morrison, Graham Nash, Kate Nash, Youssou N'Dour, Karen O, Yoko Ono, Clock Opera, Ozzy Osbourne, Liam Payne, Peaches, Joe Perry, Phoenix, Rain Phoenix, Portishead, Portugal. The Man, Cat Power, Radiohead, Bonnie Raitt, Rise Against, Patti Scialfa, Scissor Sisters, Paul Simon, Sleigh Bells, Patti Smith, Esperanza Spalding, Bruce Springsteen, Dave Stewart, Sting, Michael Stipe, Harry Styles, Neil Tennant, Louis Tomlinson, Pete Townshend, K T Tunstall, U2, Eddie Vedder.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici