- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (31.07.2009, 13:36)
Paul McCartney plănuieşte un turneu de retragere
Fostul membru al trupei Beatles Paul McCartney, în vârstă de 67 de ani, plănuieşte pentru anul viitor un turneu de retragere, care ar urma să aibă loc într-o serie de locuri faimoase, precum piaţa Tiananmen din Beijing (China) şi Checkpoint Charlie din Berlin (Germania), informează Contact Music.

Paul McCartney plănuieşte un turneu de retragere
Această serie de concerte ar reprezenta ultimul turneu din cariera lui Paul McCartney, potrivit cotidianului britanic The Sun.
"Paul vrea să se retragă cu vâlvă. A concertat pe nenumărate stadioane în cariera sa de peste 50 de ani şi acum caută locuri spectaculoase şi neobişnuite", a declarat o sursă apropiată artistului. "El ştie că, pe măsură ce îmbătrâneşte, corpul său nu va mai putea face faţă perioadelor lungi petrecute pe drumuri, în turnee. Ar mai putea cânta la concerte caritabile, însă, în afară de astfel de excepţii, se va bucura de «pensionare»", a spus aceeaşi sursă.
Cel mai recent turneu mondial susţinut de McCartney a fost "In The World Tour" din 2003. De atunci, el a mai susţinut un turneu în SUA şi a apărut în numeroase festivaluri, precum şi în spectacole de binefacere.
Biletele pentru un concert susţinut de acesta în aprilie, în Las Vegas, au fost vândute într-un timp record de şapte secunde.
Paul McCartney a făcut parte, alături de John Lennon (vocal, chitară ritm), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie), din trupa Beatles, cel mai faimos şi de succes grup din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe