Penelope Cruz este însărcinată

Penelope Cruz este însărcinată în patru luni şi jumătate şi va deveni mamă, pentru prima oară, la începutul anului viitor, a anunţat, marţi, agentul de presă al actriţei spaniole, punând astfel capăt speculaţiilor despre sarcina artistei care circulau încă de la începutul verii.

118 afișări
Imaginea articolului Penelope Cruz este însărcinată

Penelope Cruz este însărcinată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Penelope Cruz este însărcinată în patru luni şi jumătate. În acest moment, ea se află în drum spre Londra, unde filmările pentru lungmetrajul «Piraţii din Caraibe 4» sunt pe punctul de a se încheia", se afirmă în comunicatul emis de agentul de presă al actriţei spaniole.

Zvonurile despre sarcina actriţei circulau încă de la căsătoria secretă a acesteia cu actorul spaniol Javier Bardem, celebrată în luna iulie.

Cei doi s-au cunoscut cu ocazia filmărilor pentru lungmetrajul "Jamón, Jamón", de Bigas Luna, în 1992, şi au jucat împreună în 2008, în filmul regizat de Woody Allen "Vicky Cristina Barcelona", care i-a adus actriţei spaniole, în anul următor, un premiu Oscar.

Javier Bardem - nominalizat la Oscar în 2001 la categoria cel mai bun actor pentru rolul "Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas/ Before Night Falls" (2000) - a obţinut prestigioasa statuetă în 2007, pentru rolul din "Nu există ţară pentru bătrâni/ No country for old men", regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen.

În 2010, Javier Bardem a primit premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de la Cannes, pentru rolul din filmul "Biutiful" al regizorului Alejandro González Iñárritu.

Penelope Cruz este cunoscută ca fiind muza regizorului spaniol Pedro Almodovar. Ea a devenit celebră cu rolul din filmul "Totul despre mama mea", pe care mentorul său l-a lansat în 1999. Ea a fost nominalizată la premiile Oscar în 2007, pentru rolul din "Volver", tot sub semnătura lui Almodovar. Printre filmele în care a mai jucat se numără "Belle Epoque" (1992), "Deschide ochii" (1997), "Femeia mereu deasupra" (2000) şi "Nu te mişca" (2004). A primit Oscarul pentru cel mai bun rol secundar feminin în 2009, pentru "Vicky Cristina Barcelona", de Woody Allen, şi a fost nominalizată anul acesta la aceeaşi categorie, pentru prestaţia sa din musicalul "Nine".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici