Peste 700 de perechi de dansatori participă la Campionatul Naţional de Dans Sportiv, la Sibiu

Peste 700 de perechi de dansatori de diferite vârste vor participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la Campionatul Naţional de Dans Sportiv, care se va desfăşura pentru prima dată la Sibiu.

497 afișări
Imaginea articolului Peste 700 de perechi de dansatori participă la Campionatul Naţional de Dans Sportiv, la Sibiu

Peste 700 de perechi de dansatori participă la Campionatul Naţional de Dans Sportiv, la Sibiu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Peste 700 de perechi de dansatori vor participa, sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor "Transilvania" din Sibiu, la Campionatul Naţional de Dans Sportiv al României, iar alte 500 de perechi s-au înscris la a doua ediţie a Cupei Hermannstadt, care are loc vineri, în aceeaşi sală, au anunţat organizatorii, Fan Dance Club şi Federaţia Română de Dans Sportiv.

"În total, sunt peste 1.200 de perechi de dansatori, provenind de la peste o sută de cluburi din toată ţara, împărţiţi în aproximativ 40 de categorii valorice de competiţie şi în categorii de vârstă, de la şase la peste 35 de ani. Vineri are loc a doua ediţie a Cupei Hermannstadt, la care s-au înscris aproximativ 500 de perechi de dansatori, iar sâmbătă şi duminică se va desfăşura Campionatul Naţional de Dans Sportiv al României, unde vor participa aproximativ 700 de perechi de dansatori", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Mircea Gavrilă, preşedintele Fan Dance Club.

Potrivit acestuia, sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de spectatori, în cele trei zile de concurs.

Competiţia este structurată în două mari categorii: dansuri standard (vals lent, tango, vals vienez, slow-fox şi quickstep) şi dansuri latino-americane (samba, rumba, cha-cha, paso doble şi jive).

Potrivit lui Mircea Gavrilă, la Sibiu va fi prezent şi Mihai Petre, juratul emisiunii "Românii au talent" de la Pro TV, de data aceasta în calitate de antrenor.

Juriul Campionatului Naţional de Dans Sportiv este format din 15 arbitri internaţionali, din Danemarca, Portugalia, Slovenia, Spania, Germania, Estonia, Bulgaria, Rusia, Cehia, Ucraina, Letonia, Italia, Ungaria, Olanda şi România. Potrivit organizatorilor, acesta are misiunea de a stabili cele mai puternice perechi de dansatori din ţară, care vor reprezenta, apoi, România la Campionatul European şi cel Mondial.

"Noi ne-am străduit la federaţie (Federaţia Română de Dans Sportiv - n.r.) să invităm arbitri de clasă, cu foarte mare experienţă internaţională, care să poată face un top al celor mai buni dansatori din România, care apoi să ne reprezinte, cu rezultate, în competiţiile internaţionale. Faptul că acesta are loc la Sibiu e o premieră. E prima oară când se organizează aici o competiţie de o astfel de anvergură", a declarat preşedintele juriului, Valeria Magra, care este şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Dans Sportiv.

Prima ediţie a Campionatului Naţional de Dans Sportiv al României a avut loc în 1993, la Oradea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici