Preferinţele fanilor la festivaluri pop-rock: sex, droguri şi mai puţin rock'n'roll

Fanii care merg la festivalurile pop-rock din Marea Britanie preferă să consume droguri, alcool în cantităţi mari, să facă sex cu persoane necunoscute şi mai puţin să asculte trupele care susţin concerte pe scenă, potrivit unui studiu recent.

322 afişări
Imaginea articolului Preferinţele fanilor la festivaluri pop-rock: sex, droguri şi mai puţin rock'n'roll

Preferinţele fanilor la festivaluri pop-rock: sex, droguri şi mai puţin rock'n'roll (Imagine: Bogdan Stamatin/Arhiva Mediafax Foto)

"Pentru aceia care nu au dorit niciodată să meargă la festivalurile din Marea Britanie, atracţia exercitată de sunetul puternic şi de câmpurile transformate în veritabile băi de noroi a reprezentat întotdeauna un mister", afirmă autorul acestui articol publicat pe site-ul tabloidului Daily Mail.

"Această ipoteză nu mai este valabilă. Secretul din spatele multora dintre festivalurile muzicale britanice, organizate în timpul verii, constă în faptul că fanii nu merg acolo neapărat pentru muzică", afirmă autorul articolului.

Fanii merg la astfel de festivaluri mai mult pentru a consuma droguri, pentru a se îmbăta şi pentru a face sex cu persoane necunoscute decât pentru a asculta muzică, potrivit unui studiu recent.

Un sfert dintre fanii intervievaţi spun că au făcut sex cu o persoană necunoscută, 21% spun că au consumat droguri şi 13% spun că s-au implicat într-o bătaie.

Acest comportament pare să treacă dincolo de graniţa dintre generaţii. Astfel, în rândul fanilor de vârstă mijlocie (45-54 ani), 9% au recunoscut că au consumat droguri în timpul acestor festivaluri, 20% au băut alcool în exces, 10% au făcut sex cu o persoană necunoscută şi 2% s-au lăsat implicaţi într-o bătaie - unii dintre ei chiar au recunoscut că au ars corturile altor persoane. Studiul a fost realizat de MSN.co.uk.

Potrivit aceluiaşi studiu, britanicii vor cheltui, în medie, 423,01 lire sterline la festivalurile muzicale din această vară - o sumă care face ca aceste evenimente să fie considerate a fi "prea scumpe" pentru 60% dintre tinerii în intervalul de vârstă 18-24 ani.

În ciuda faptului că trupa The Rolling Stones va fi cap de afiş la ediţia din acest an a Festivalului Glastonbury, iar trupa The Stone Roses va fi cap de afiş la Festivalul Isle of Wight, doar 45% dintre fani spun că vor merge acolo pentru muzică.

Ceilalţi afirmă că sunt atraşi de atmosfera specială creată la astfel de concerte, de şansa de a-şi face prieteni şi de posibilitatea "de a scăpa de rutina din viaţa de zi cu zi".

În total, 47% dintre fani spun că au făcut la aceste festivaluri lucruri pe care "nu s-ar gândi niciodată să le facă în afara universului festivalier". Pentru fanii din segmentul de vârstă 35-44 ani, acest procent este de 50%.

George McKay, profesor de Studii Culturale la Universitatea Salford, spune că eliminarea inhibiţiilor în timpul unui festival reprezintă ceva care ţine de "natura umană".

"Festivalurile sunt adânc înrădăcinate în tradiţia carnavalurilor. Ele inversează aşteptările de zi cu zi faţă de un comportament considerat normal", afirmă profesorul britanic.

"Din punct de vedere istoric, carnavalurile aveau un «lord al dezordinii», care supraveghea petrecerea şi comanda anularea regulilor din viaţa de zi cu zi. De exemplu, la carnavalul medieval Christian Feast of Fool, un «băiat episcop» se afla în fruntea unei revoluţii temporare, caracterizată prin petreceri hedoniste. Această atitudine de carnaval a putut fi remarcată şi la primele festivaluri muzicale din Marea Britanie, precum Beaulieu Jazz Festival, din 1960. Acel festival s-a terminat printr-o bătaie generală între fanii jazzului modern şi cei ai jazzului clasic. The Stonehenge Free Festival din anii 1980 a degenerat la rândul său într-o bătaie", a explicat acelaşi profesor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici