PREMIILE OSCAR 2013: Franciza "James Bond", omagiată la gala premiilor Oscar 2013 de pe 24 februarie

Filmele din seria "James Bond", care alcătuiesc una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei mondiale, vor fi omagiate printr-un moment special ce va fi prezentat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor OSCAR 2013.

600 afișări
Imaginea articolului PREMIILE OSCAR 2013: Franciza "James Bond", omagiată la gala premiilor Oscar 2013 de pe 24 februarie

Franciza "James Bond", omagiată la gala premiilor Oscar 2013

Deşi cele 23 de filme din această franciză - care a împlinit în 2012 o jumătate de secol de existenţă - au obţinut de-a lungul anilor doar două premii OSCAR din şapte nominalizări - obţinute la categorii tehnice -, reprezentanţii Academiei de film americane, organizaţia care acordă aceste trofee, a decis să aducă un tribut francizei "James Bond", prin intermediul unui moment special, ce va fi prezentat la gala premiilor Oscar ce va avea loc pe 24 februarie la Los Angeles, informează contactmusic.com.

"Suntem foarte bucuroşi să includem în gala noastră o secvenţă specială prin care vom saluta filmele din franciza «James Bond» cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a acestei serii cinematografice", au declarat Craig Zadan şi Neil Meron, producătorii galei de decenare a premiilor Oscar. "Începând cu «Dr. No» (primul film din serie, n.r.) din 1962, filmele cu agentul 007 au contribuit la apariţia celei mai vechi francize cinematografice din istorie şi a unui veritabil fenomen global", au adăugat ei.

În decembrie 2012, "007: Coordonata Skyfall" a devenit primul film din seria "James Bond" care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari. Lansat într-un an în care celebra franciză britanică a împlinit o jumătate de secol de existenţă, acest lungmetraj a fost apreciat atât de public, cât şi de critici, şi ar putea întrerupe trista tradiţie de la Oscaruri a peliculelor "James Bond" cu o nominalizare la categoria "cel mai bun film al anului". Lungmetrajul "007: Coordonata Skyfall" a fost nominalizat recent de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA) la categoria "cel mai bun film".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici