Rachel Weisz, într-o casă bântuită, într-un film de Jim Sheridan

Actriţa britanică Rachel Weisz va apărea pe afişul următorului film regizat de irlandezul Jim Sheridan, în rolul unei mame care se mută într-o casă ce a avut parte de un trecut tragic, anunţă revista Variety.

50 afișări
Imaginea articolului Rachel Weisz, într-o casă bântuită, într-un film de Jim Sheridan

Rachel Weisz, într-o casă bântuită, într-un film de Jim Sheridan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rachel Weisz, care a primit un premiu Oscar pentru rolul din "The Constant Gardener" (2005), îl va avea ca partener pe marele ecran pe britanicul Daniel Craig, actualul interpret al agentului 007 din franciza "James Bond".

Filmul lui Jim Sheridan, intitulat "Dream House", va prezenta aventurile unei familii care descoperă, puţin câte puţin, că reşedinţa pe care tocmai au cumpărat-o, deşi are un aer idilic, a fost în trecut scena unor crime abominabile.

Actriţa australiană Naomi Watts, cunoscută graţie rolurilor din filmele "Mullholand Drive" şi "21 Grams", va interpreta rolul unei vecine.

Jim Sheridan este un apreciat cineast irlandez, devenit cunoscut pe plan internaţional după lansarea filmelor "My Left Foot/" şi "In the Name of the Father", ambele cu Daniel Day-Lewis în rolul principal.

Rachel Weisz poate fi văzută în această perioadă în filmele "The Lovely Bones", de Peter Jackson, şi "Agora", de Alejandro Amenabar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici