Rapperul Lil Wayne a fost eliberat din închisoare

Rapperul american Lil Wayne a fost eliberat din închisoare, după ce a executat opt luni din pedeapsa de un an la care a fost condamnat de justiţia americană la începutul acestui an, informează contactmusic.com.

282 afișări
Imaginea articolului Rapperul Lil Wayne a fost eliberat din închisoare

Rapperul Lil Wayne a fost eliberat din închisoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul hip-hop a petrecut ultimele opt luni într-o închisoare de pe Rikers Island în apropiere de New York, după ce muzicianul a pledat vinovat la acuzaţia de posesie de arme de foc.

Conducerea închisorii a dorit să amâne cu o zi eliberarea rapperului, care a încălcat în timpul perioadei de încarcerare câteva dintre normele regulamentului închisorii, însă au hotărât în cele din urmă să îl elibereze joi, aşa cum era stabilit, informează site-ul TMZ.com.

Lil Wayne, pe numele său adevărat Dwayne Michael Carter Jr., în vârstă de 27 de ani, a recunoscut în faţa unui tribunal din New York că deţinea ilegal un revolver încărcat, care a fost descoperit în autobuzul cu care rapperul se deplasa în timpul turneului său din 2007. Procurorul a propus o condamnare la un an de închisoare, pe care muzicianul a acceptat-o.

Lil Wayne se numără printre cei mai profitabili artişti actuali. Temându-se ca perioada de încarcerare să nu-i stopeze cariera în plin avânt, Lil Wayne a compus multe piese noi şi a susţinut numeroase concerte de adio pentru fani. Într-o înregistrare video pe care a trimis-o în urmă cu o săptămână postului MTV News, rapperul a declarat că a filmat într-o singură noapte, alături de diverşi artişti, suficient material pentru a lansa în următoarele 12 luni nu mai puţin de şapte videoclipuri.

Albumul său, "Tha Carter III", a fost cel mai vândut material discografic din 2008 în Statele Unite ale Americii şi i-a adus rapperului patru trofee la gala premiilor Grammy din 2009, inclusiv pentru cel mai bun album rap al anului. Cel mai recent album al său, intitulat "Rebirth", a fost lansat în februarie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici