Rapperul sud-coreean Psy a lansat un nou album

Rapperul sud-coreean Psy, care şi-a câştigat celebritatea la nivel internaţional în anul 2012 cu piesa "Gangnam Style", a lansat un nou album, care include şi o colaborare cu rapperul american will.i.am, potrivit Reuters.

415 afișări
Imaginea articolului Rapperul sud-coreean Psy a lansat un nou album

Rapperul sud-coreean Psy a lansat un nou album

"Acest album are la bază muzica dance şi include elemente din genuri muzicale precum EDM (electronic dance music), hip-hop, funk, medium tempo şi trap, care este popular în prezent", a declarat Psy, într-o conferinţă de presă.

Cântăreţul a mai spus că a încercat prin noul său album să trezească în fanii săi tot felul de emoţii, bucurie, supărare, întristare, plăcere, iubire, ură şi lăcomie.

Noul album al lui Psy include şi melodia "ROCKnROLLBABY", pentru care acesta a colaborat cu will.i.am.

Intitulat "Chiljip PSY-Da/ This Is PSY's Seventh Album", noul disc a fost lansat marţi, după aproximativ un an şi jumătate de la lansarea melodiei "Gentleman", potrivit billboard.com.

Acesta este primul album lansat de Psy după ce melodia "Gangnam Style", din 2012, a făcut din acesta un superstar internaţional, după publicarea videoclipului acestei piese pe site-ul YouTube. De atunci, videoclipul a fost vizualizat de 2,4 miliarde de ori, doborând toate recordurile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici