REVELION 2014: Petrecere cu concerte, jocuri de lumini şi artificii, în Parcul Titan din Capitală

Bucureştenii pot petrece noaptea dintre ani în Parcul Titan, unde Primăria Sectorului 3 va organiza o petrecere la care sunt invitaţi să cânte începând cu ora 19.00, printre alţii, Taxi, Vunk, Proconsul şi Mihai Mărgineanu.

1698 afișări
Imaginea articolului REVELION 2014: Petrecere cu concerte, jocuri de lumini şi artificii, în Parcul Titan din Capitală

Petrecere de Revelion cu concerte, jocuri de lumini şi artificii, în Parcul Titan din Capitală

Primăria Sectorului 3 îi invită pe bucureşteni să petreacă noaptea dintre ani în parcul Titan, anunţând că a pregătit un spectacol cu mai multe recitaluri, jocuri de lumini şi focuri de artificii, se arată într-un comunicat transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

Concertele artiştilor invitaţi la REVELIONUL din parcul Titan vor începe la ora 19.00 cu Ceata lui Vurtejanu şi vor continua cu Annes, Taxi, Proconsul, Mihai Mărgineanu, ROA, Anda Adam, Bere Gratis, Puya şi Hara. Ultimii care vor întreţine atmosfera vor fi Antonia şi Vunk, începând cu ora 23.50 până la 1.30.

"REVELIONUL 2014 în Sectorul 3 îşi propune să umple iarna de culoare şi voie bună, deschizând bucureştenilor calea spre un An Nou vesel şi luminos. Viitorul începe la Revelionul din parcul Titan cu o petrecere grandioasă! Cei mai în vogă artişti ai momentului vor susţine recitaluri antrenante, dansatori iscusiţi vor dinamiza scena cu uimitoare coregrafii, în timp ce impresionante jocuri de lumini, efecte tehnice şi scenotehnice vor transforma noaptea într-o experienţă unică. Revelionul va culmina la miezul nopţii cu un foc de artificii, care va da şi mai multă culoare şi măreţie evenimentului", se arată în comunicatul transmis MEDIAFAX.



Accesul publicului este gratuit şi se va face din strada Liviu Rebreanu, platforma rotundă de la intrare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici