Robert De Niro şi John Cusack, colegi de distribuţie într-un thriller de acţiune

Actorii americani Robert De Niro şi John Cusack vor juca în thrillerul de acţiune "Motel", ce va fi turnat la New Orleans. "Motel" prezintă viaţa unui asasin profesionist angajat de un mafiot pentru a îndeplini o serie de sarcini murdare şi periculoase.

319 afișări
Imaginea articolului Robert De Niro şi John Cusack, colegi de distribuţie într-un thriller de acţiune

Robert De Niro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

David Grovic va regiza acest proiect pe baza unui scenariu original scris de James Russo. Scenariul adaptat a fost scris de David Grovic în colaborare cu Paul Conway, informează screendaily.com.

Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Dominic Purcell, Crispin Glover, Martin Klebba şi rapperul Kirk "Sticky Fingaz" Jones.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 68 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din "Naşul: Partea II" (1975) şi "Taurul furios/ Raging Bull" (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese, în filme precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1991) şi "Casino" (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

John Cusack, în vârstă de 45 de ani, are o carieră cinematografică de peste trei decenii şi s-a remarcat în filme precum "Umbre şi ceaţă", "Împuşcături pe Broadway", "Miezul nopţii în grădina binelui şi răului", "Con Air - Avionul Condamnaţilor", "La hotarul dintre viaţă şi moarte", "În pielea lui John Malkovich", "High Fidelity" - pentru care a fost nominalizat la Globul de Aur -, "Camera 1408", "2012" şi "Teleportaţi în adolescenţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici