Ruşii sunt cei mai pasionaţi utilizatori ai reţelelor de socializare

Ruşii sunt cei mai pasionaţi utilizatori din întreaga lume ai reţelelor de socializare, petrecând 6,6 ore în fiecare lună pe site-urile sociale, timp în care accesează peste 1.300 de pagini, arată un studiu al comScore, informează mandmglobal.com.

34 afișări
Imaginea articolului Ruşii sunt cei mai pasionaţi utilizatori ai reţelelor de socializare

Ruşii sunt cei mai pasionaţi utilizatori ai reţelelor de socializare

Cea mai populară reţea de socializare din Rusia este Vkontakte.ru, cu o cotă de piaţă de 59%, urmată de Odnoklassniki.ru (7,8 milioane de vizitatori), Mail.ru - My World (6,3 milioane de vizitatori) şi Fotostrana.ru (1,6 milioane de vizitatori).

Populara reţea de socializare Facebook a atras, în 2009, 616.000 vizitatori ruşi, cu 277% mai mulţi faţă de anul trecut.

În topul ţărilor cu cei mai pasionaţi utilizatori ai reţelelor de socializare, pe poziţia secundă s-a situat Brazilia, unde internauţii petrec 6,3 ore pe lună pe paginile platformelor sociale, urmată de Canada (5,6 ore pe lună), Puerto Rico şi Spania (ambele câte 5,3 ore pe lună).

Pe locul şapte s-a situat Marea Britanie, pe opt - Germania, iar pe locul nouă - Statele Unite. Franţa s-a situat pe locul 16, iar Italia pe locul 20.

Potrivit studiului, în prezent, peste 734 milioane de persoane accesează reţele de socializare.

"Într-o ţară atât de mare precum este Rusia, reţelele de socializare reprezintă pentru oamenii dintr-un colţ al ţării o modalitate de a interacţiona cu cei din alt colţ. Numărul mare de ore pe care ruşii îl petrec pe platformele de socializare le oferă advertiserilor mari oportunităţi de promovare", a declarat Mike Read, Senior Vice-President şi Managing Director al comScore Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici