Santana concertează la B'estfest

Legendarul chitarist Carlos Santana va concerta la Bucureşti, pe 4 iulie, în cadrul festivalului B'estfest 2009.

20 afișări
Imaginea articolului Santana concertează la B'estfest

Santana concertează la B'estfest (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Timp de mai bine de patru decenii, Carlos Santana a evitat cu succes încadrarea într-un anumit gen muzical, a depăşit bariere culturale şi geografice şi a transformat încărcătura pasională a chitarei sale într-una dintre cele mai renumite "semnături" muzicale din istorie.

Muzicianul a devenit faimos în a doua jumătate a anilor '60, alături de trupa sa - Santana.

În 1969, formaţia devine celebră în urma legendarului show susţinut în cadrul festivalului Woodstock, concert urmat, în acelaşi an, de albumul omonim de debut - "Santana". Acesta a rămas în topul Billboard timp de doi ani, fiind urmat în top (pe locul întâi) de încă două materiale clasice - "Abraxas" şi "Santana III".

Patruzeci de ani şi cam tot atâtea albume mai târziu, Santana se poate lăuda cu vânzări de peste 90 de milioane de discuri în toată lumea, mii de show-uri în faţa a peste 100 de milioane de fani de pe toate continentele, zece premii Grammy, precum şi includerea în Rock and Roll Hall of Fame (1998), unde Carlos Santana este descris drept "lumină călăuzitoare şi un adevărat virtuoz al muzicii rock". De asemenea, revista Rolling Stone l-a inclus pe Santana în topurile "Cei mai buni 100 de chitarişti ai tuturor timpurilor" (2003) şi "Cei mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor" (2005).

În 1999, Santana a lansat albumul "Supernatural", material vândut până în prezent în peste 25 de milioane de exemplare în lumea întreagă. Albumul, premiat cu discul de diamant şi cu nouă premii Grammy, a beneficiat de colaborări cu artişti celebri, precum Eric Clapton, Lauryn Hill, Rob Thomas de la Matchbox 20, Wyclef Jean, Dave Matthews, Mana, Everlast, K. C. Porter, Eagle-Eye Cherry, The Product G&B, şi a prezentat hiturile "Put Your Lights On", "Smooth", "Maria Maria" şi "Corazon Espinado". "Supernatural" a fost urmat, în 2002, de "Shaman" - material ce a inclus şi colaborări cu Seal, Macy Gray, P.O.D, Dido, Plácido Domingo - şi, în 2005, de "All That I Am", promovat de single-urile "I'm Feeling You" (cu Michelle Branch), "Just Feel Better" (cu Steven Tyler) şi "Cry Baby Cry" (cu Sean Paul).

Cele mai recente apariţii discografice Santana sunt "Multi-Dimensional Warrior" (2008) - o antologie a carierei trupei, un dublu CD cu 28 de piese alese chiar de Carlos Santana, care a văzut în acest proiect "o scrisoare de dragoste către fani" - şi "Ultimate Santana" (2007), singurul material ce reuneşte hiturile clasice Santana cu cele din perioada modernă, cuprinzând şi recentul succes "Into The Night", o colaborare cu Chad Kroeger de la Nickelback.

Programul B'estfest:

1 iulie: The Killers, Thievery Corporation şi Patrice

2 iulie: Ayo, Moby şi Motorhead

3 iulie: Klaxons, Orbital, Franz Ferdinand şi The Faint

4 iulie: The Charlatans şi The Ting Tings

5 iulie: Manowar şi Holyhell, la Aftershock

Biletele pentru "Ziua Zero" a B'estfest şi biletele de o zi (110 lei până pe 1 aprilie, 130 lei în perioada 2 aprilie - 30 iunie, 150 lei pe durata festivalului şi la intrare), cele pentru Aftershock (100 lei şi 150 lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă), precum şi abonamentele pentru 2, 3 şi 4 iulie (270 lei) sunt disponibile pe www.myticket.rowww.myticket.ro şi în magazinele Diverta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici