Sebastian Bach, fostul solist al trupei Skid Row, arestat în Canada

Sebastian Bach, fostul solist al trupei Skid Row, a fost arestat de autorităţile canadiene, în noaptea de duminică spre luni, în urma unei "dispute" în care a fost implicat rockerul american, informează express.co.uk.

396 afișări
Imaginea articolului Sebastian Bach, fostul solist al trupei Skid Row, arestat în Canada

Sebastian Bach, fostul solist al trupei Skid Row, arestat în Canada (Imagine: Mediafax Foto)

Sebastian Bach se afla într-un bar din oraşul canadian Peterborough din provincia Ontario, în noaptea de duminică spre luni, în momentul în care a început să se certe cu patronul acelui bar. În urma acelei discuţii aprinse, rockerul american a fost rugat să părăsească barul, puţin după miezul nopţii.

Sebastian Bach a încercat să plece, având în mână un pahar cu vin, însă, în momentul în care angajaţii barului au încercat să îl convingă să renunţe la acel pahar, rockerul l-a aruncat şi l-a spart izbindu-l de uşa de la intrare.

Potrivit site-ului TMZ.com, patronul barului a încercat să îl imobilizeze pe muzician, care l-a muşcat de mâna stângă în timpul altercaţiei.

Sebastian Bach a fost reţinut de angajaţii barului până la sosirea forţelor de poliţie canadiene, care au decis să îl aresteze pe muzician. Poliţiştii au descoperit asupra starului american două grame de marijuana.

Cântăreţul a fost acuzat de agresiune, posesie de marijuana şi tulburarea ordinii publice şi a fost obligat să se prezinte în faţa unui judecător canadian în cursul zilei de luni.

Sebastian Bach este un muzician canadian, născut pe 3 aprilie 1968, care a devenit celebru în calitate de solist al trupei americane de heavy metal Skid Row. Înfiinţată în 1986, Skid Row a fost un nume de referinţă în rockul nord-american de la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90, lansând în această perioadă trei albume de succes ("Skid Row", "Slave to the Grind" şi "Subhuman Race"), care s-au vândut în peste 20 de milioane de copii pe plan mondial. Printre piesele celebre ale trupei se numără "I Remember You", "18 and Life" şi "Youth Gone Wild".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici