Serialul „Familia Simpson” a împlinit 30 de ani de la lansare

Telespectatorii americani s-au întâlnit pentru prima dată cu „Familia Simpson” în urmă cu 30 de ani, pe când desenele nu erau încă perfect conturate, iar personajele ocupau doar o scurtă rubrică în emisiunea lui Tracey Ullman.

247 afișări
Imaginea articolului Serialul „Familia Simpson” a împlinit 30 de ani de la lansare

Serialul „Familia Simpson” a împlinit 30 de ani de la lansare

Spre deosebire de familiile perfecte din desenele animate Disney, care erau difuzate sâmbăta dimineaţa, membrii familiei Simpson au ieşit imediat în evidenţă. Liniile lor erau ascuţite, zimţate, neregulate, pielea lor era galben-strălucitoare şi părul albastru. Copiii aveau capete în formă de stea şi arătau de parcă ar fi fost electrocutaţi.

Seria a fost încă de la început o satiră a clasei muncitoare, o parodie a culturii şi a societăţii americane, a televiziunii şi a condiţiei umane în general.

Toate întâmplările se petrec în oraşul fictiv Springfield. Matt Groening a creat o familie disfuncţională care locuieşte în oraşul fictiv Springfield. El a numit personajele după membrii familiei sale, înlocuind personalitatea sa cu cea a lui Bart.

Primul episod despre Crăciun este, chiar şi după 30 de ani, unul dintre favoritele fanilor. „The Simpsons" a menţinut această tradiţie de-a lungul anilor cu idei memorabile de cadouri.

Între timp, creaţia lui Groening - centrată în jurul lui Homer Simpson, a soţiei sale, Marge, şi a celor trei copii ai lor, Bart, Lisa şi Maggie - a ajuns la peste 600 de episoade şi 30 de sezoane.

Încă de când serialul ajunsese la episodul cu numărul 400, Groening răspundea deja la întrebări speculative despre un eventual final al show-ului. „Cred că vom trăi pentru totdeauna. Asta simt în legătură cu viaţa, ceea ce, evident, este neadevărat", a spus acesta.

Dar, între timp, „Familia Simpson" a ajuns cel mai longeviv serial de comedie american, având cele mai multe sezoane, dar şi cele mai multe episoade. Lungmetrajul „The Simpsons" a fost lansat pe marile ecrane la nivel mondial pe 27 iulie 2007 şi a încasat peste 527 de milioane de dolari.

„Familia Simpson", care a câştigat 33 de premii Emmy, a avut o serie de invitaţi speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care şi-au împrumutat vocea unor personaje din serial.

Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia şi politica internaţională.

„Familia Simpson" a introdus expresia „D'oh!" în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame, în timp ce revista Time l-a numit cel mai bun serial de televiziune al secolului al 20-lea.

Foto: Profimedia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici