Shakira la Bucureşti: Vedeta s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului

Shakira a cântat sâmbătă în faţa unui public de circa 20.000 de persoane, în Piaţa Constituţiei din Capitală, artista fiind nevoită să se lupte nu doar cu o ploaie nemiloasă, în prima parte a show-ului, ci şi cu răceala spectatorilor, obosiţi de aşteptare şi doritori doar de hituri.

13727 afișări
Imaginea articolului Shakira la Bucureşti: Vedeta s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului

Shakira la Bucureşti: Vedeta s-a luptat cu ploaia şi cu răceala publicului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei aproximativ 20.000 de spectatori din Piaţa Constituţiei, obosiţi de ploaia deasă şi de vânt, au huiduit întârzierea divei. Shakira a apărut pe scenă la 21.30, în pantaloni negri mulaţi şi cu un top argintiu.

"Bună seara, Bucureşti!", a strigat artista publicului român. "În ciuda ploii, ne vom simţi bine. Sunt aici pentru voi. În seara asta, sunt a voastră" - acestea au fost primele cuvinte care au entuziasmat spectatorii.

În prima parte a show-ului, Shakira a fost cea pe care doar fanii săi devotaţi o cunosc, alta decât dansatoarea latino-americană care scoate hituri pe bandă rulantă, imnuri de campionat mondial sau dansuri fierbinţi. Printre primele melodii pe care aceasta le-a cântat la Bucureşti a fost "Te dejo, Madrid", pentru care a folosit ca acompaniament muzicuţa. Publicul s-a destins greu, doar la hituri. Pentru "Whenever, Wherever", Shakira a chemat două fete din public şi le-a dat o mini-lecţie de dans. Cântăreaţa nu s-a ferit să improvizeze, trecând de la "Whenever, Wherever" la "You're Unbelievable", a plimbat microfonul de la un capăt la altul al scenei şi şi-a scuturat pletele ca o rockeriţă adevărată.

Deşi melodiile au fost interpretate profesionist, spectacolul, ca întreg, a fost fragmentat de pauze de câte circa două minute între piese, artista apărând mereu într-o altă costumaţie. La un moment dat, înfrântă de vreme, Shakira s-a scuzat: "Trebuie să îmi iau cizmele, am îngheţat".

Ploaia s-a oprit exact când atmosfera a început să se încingă şi publicul să recunoască piesele populare ale artistei. După sensibilul "Inevitable", Shakira a schimbat pantalonii mulaţi cu o fustă roşie de ţigancă, pentru o variantă flamenco a baladei trupei Metallica "Nothing Else Matters". Publicul s-a dezmorţit la cunoscuta "Gypsy" şi s-a entuziasmat pentru "La tortura".

"Ştiu că trecem toţi prin momente dificile, dar trebuie să avem încredere că în noi este un soare care va răsări", şi-a prezentat artista piesa care dă titlul albumului său "Sale el Sol". Entuziasmul publicului a atins cote maxime când Shakira şi-a rupt topul argintiu şi a rămas în sutien. Din setlist nu au lipsit "Loca", "She Wolf" şi "Ojos asi", pe ultima piesă, Shakira făcând o demonstraţie de dans oriental, în ploaie.

La bis, artista a păstrat ce era mai bun pentru public: hiturile "Hips Don't Lie" şi imnul Cupei Mondiale 2010 "Waka, Waka".

Timbrul vocal inconfundabil şi mişcările de dans halucinante, devenite reprezentative pentru pasionala columbiană, i-au adus Shakirei o poziţie de top atât în rândul celor mai apreciate nume din industria muzicală internaţională, cât şi între cele mai senzuale artiste ale ultimului deceniu. Alături de şapte albume vândute în peste 60 de milioane de exemplare, palmaresul artistei include o colecţie impresionantă de premii - nu mai puţin de 142 de trofee şi distincţii, printre care două premii Grammy, şapte premii Latin Grammy, trei premii Billboard Music, 12 Billboard Latin Music Awards, şase trofee MTV şi patru World Music Awards, plus alte 260 de nominalizări la diferite premii ale industriei muzicale internaţionale.

După succesul răsunător al piesei "Whenever, Wherever", lansată în 2001, Shakira a stabilit record după record, "Underneath Your Clothes", "Que Me Quedes Tu", "The One", "Las de la Intuicion", "She Wolf", "La Tortura", alături de Alejandro Sanz, şi "Beautiful Liar", alături de Beyonce, fiind doar câteva dintre hiturile ei care s-au clasat pe primul loc în topuri.

Mai mult decât atât, Shakira este singurul artist care are nu mai puţin de patru single-uri în clasamentul celor mai bine vândute 20 de piese ale ultimului deceniu, printre care se numără şi celebra "Hips Don't Lie", cel mai bine vândut single al secolului al XXI-lea, piesa care a ocupat poziţia întâi în topurile muzicale din 55 de ţări. Imnul Cupei Mondiale de fotbal din 2010, "Waka, Waka", a fost un alt succes fulminant al artistei, single-ul vânzându-se în peste 2 milioane de copii în întreaga lume, devenind, totodată, cel mai ascultat imn din istoria acestei competiţii.

Cel mai recent material discografic al Shakirei, "Sale el Sol", lansat în octombrie 2010, a debutat direct pe prima poziţie în Billboard Top Latin Albums şi pe locul al şaptelea în Billboard 200, unde a rămas timp de 12 săptămâni consecutive, în timp ce single-ul "Loca" a făcut înconjurul lumii, clasându-se pe primul loc în topurile din America Latină şi Europa.

Shakira susţine mai multe proiecte umanitare în America Latină, în special prin Fundaţia ALAS (America Latina Accion Solidaria), care a inaugurat mai multe şcoli, pe care le consideră "restaurantele sufletului". Cântăreaţa columbiană a înfiinţat Fundaţia Pies Descalzos în 1995, cu scopul de a construi mai multe stabilimente educaţionale pentru copiii săraci, în diverse zone de pe teritoriul Columbiei.

(Material realizat de Oana Ghiţă, oana.ghita@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici