Sharon Stone, noua "Material Girl" din filmul "What About Love? ", turnat la Bucureşti

Sharon Stone seamănă foarte mult cu Madonna, afirmă autorii unui articol publicat pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail, care spun că actriţa americană este noua "Material Girl" (titlul unui cântec al Madonnei, n.r.) din pelicula "What About Love?", care se filmează în aceste zile la Bucureşti.

844 afișări
Imaginea articolului Sharon Stone, noua "Material Girl" din filmul "What About Love? ", turnat la Bucureşti

Sharon Stone, noua "Material Girl" din filmul "What About Love? ", turnat la Bucureşti (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Autorii articolului din Daily Mail susţin că Sharon Stone s-a "metamorfozat" în Madonna, joi, pentru o scenă din filmul turnat în capitala României. La 54 de ani, actriţa americană este doar cu un an mai în vârstă decât celebra cântăreaţă, cu care seamănă foarte mult într-o fotografie realizată în timpul acestor filmări.

Sharon Stone a purtat pentru acea scenă o jachetă şi o fustă din tweed şi, deşi acest taior nu seamănă cu ţinutele vestimentare spectaculoase purtate de Madonna pe scenă, jurnaliştii britanici găsesc că trăsăturile actriţei americane - în special pomeţii şi linia maxilarului - amintesc izbitor de mult de cele ale "reginei muzicii pop".

În acea scenă de pe platourile de filmare, actriţa americană Sharon Stone apare alături de un actorul Andy Garcia.

Potrivit jurnaliştilor de la Daily Mail, comparaţiile dintre Sharon Stone şi Madonna nu se opresc însă aici, întrucât ambele vedete au manifestat de-a lungul anilor un interes special faţă de parteneri de viaţă mult mai tineri decât ele.

Astfel, după divorţul de regizorul britanic Guy Ritchie, pronunţat în 2008, Madonna a început o relaţie cu mult mai tânărul model brazilian Jesus Luz, iar iubitul ei actual este dansatorul Brahim Zaibat, în vârstă de 24 de ani.

La rândul ei Sharon Stone este însoţită în România - unde va filma timp de trei săptămâni - de actualul ei iubit, modelul Martin Mica, în vârstă de 27 de ani.

Săptămâna aceasta, Sharon Stone şi Andy Garcia au început filmările pentru pelicula "What About Love", regizată de regizorul Klaus Menzel, potrivit stirileprotv.ro.

Sharon Stone, al cărei onorariu pentru acest film ar fi de opt milioane de euro, a venit în România împreună cu cei trei copii ai săi, dar şi cu iubitul ei, modelul argentinian Martin Mica, în vârstă de 27 de ani, şi cu două bone. Actriţa locuieşte cu familia sa într-o vilă din Pipera.

Celălalt star din distribuţia filmului "What About Love", Andy Garcia, a preferat să fie cazat într-un hotel de 5 stele. El se află pentru a doua oară în România, după filmările din 2004 pentru "Modigliani", o producţie MediaPro.

Filmările pentru pelicula "What About Love" au debutat în România la sfârşitul lunii iulie şi au loc în prezent la studiourile coproducătorului Castel Film, în Capitală, până pe 7 septembrie, a declarat în 6 august, pentru MEDIAFAX, reprezentantul casei de producţie. Bogdan Moncea, director de marketing al Castel Film, a precizat că filmările au debutat pe 23 iulie în ţară, desfăşurându-se în localităţile montane Bolboci, Peştera, precum şi la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Timp de câteva ore, s-a filmat şi pe Transfăgărăşan.

Alături de Stone şi Garcia, în rolurile principale joacă tânăra actriţă americană Marielle Jaffe şi spaniolul Miguel Ángel Muñoz, din distribuţie făcând parte şi românii Maia Morgenstern şi Ioan Andrei Ionescu, alături de vedeta ucraineană Kamaliya şi un alt actor spaniol, José Coronado.

Filmul, în regia lui Klaus Menzel, spune povestea a doi tineri - o americancă şi un spaniol - care călătoresc prin Europa, dorind să facă un film despre dragoste. Sharon Stone şi Andy Garcia îi interpretează pe părinţii fetei.

Casa de producţie Castel Film este partenerul producătorilor în România, unde se filmează cea mai mare parte a peliculei. Filmările vor continua în Spania, de pe 25 septembrie.

Sharon Stone este actriţă şi producătoare de film. Ea s-a remarcat în filmul "Total Recall" (1990), în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, şi a devenit celebră pe plan internaţional după rolul din "Instinct primar", în 1992. Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune-dramă, în 2004, graţie rolului său de invitat special în serialul "The Practice", dar şi un Glob de Aur, în 1995, pentru rolul din "Casino", care i-a adus şi o nominalizare la Oscar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici