Show-ul Dior continuă fără Galliano - FOTO

Casa de modă Dior şi-a prezentat, vineri, cea mai recentă colecţie vestimentară, ultima semnată de extravagantul John Galliano, încercând să se distanţeze de scandalul produs de declaraţiile antisemite ale designerului.

94 afișări
Imaginea articolului Show-ul Dior continuă fără Galliano - FOTO

Show-ul Dior continuă fără Galliano (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deşi umbrită de scandalul Galliano, prezentarea Dior a avut loc în grădinile muzeului Rodin, în unul dintre cele mai elegante cartiere pariziene.

"Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni a fost teribil pentru noi toţi", a declarat Sidney Toledano, directorul casei de modă Dior, înainte de prezentarea colecţiei, parte a Săptămânii Modei de la Paris.

"A fost foarte dureros pentru noi să vedem că numele Dior a fost asociat cu declaraţiile dizgraţioase atribuite designerului, oricât de genial ar fi el", a mai spus Toledano.

Iubitori ai modei şi jurnalişti au fost prezenţi la show-ul Dior, mulţi având sentimentul că participă la un moment istoric, deşi reprezentanţii Dior nu au permis, anul acesta, accesul în spatele scenei.

În mod obişnuit, prezentarea Dior ar fi fost unul dintre evenimentele cele mai strălucitoare de la Săptămâna Modei, dar absenţa designerului colecţiei, precum şi furia pe care afirmaţiile lui Galliano a stârnit-o în rândul publicului au făcut atmosfera destul de neplăcută şi tensionată.

Pe podium au fost prezentate 62 de ţinute, un număr obişnuit pentru un eveniment de o asemenea anvergură, sugerându-se totodată că dimensiunile show-ului nu au fost reduse din cauza scandalului Galliano.

La finalul prezentării, care a avut pe fundal o muzică de cameră destul de sumbră, care a intrat în crescendo, ajungând la un pop ritmat, 50 dintre angajaţii Dior, îmbrăcaţi în halate albe de laborator, au urcat pe scenă în ovaţiile publicului.

În pofida zvonurilor potrivit cărora cumpărătorii americani urmau să boicoteze show-ul, suspendarea lui Galliano de la Dior şi distanţarea casei de modă de designer ar putea minimaliza impactul pe care scandalul îl are asupra brandului.

Stilistul britanic John Galliano, acuzat de proferarea unor insulte antisemite, va apărea în faţa unui tribunal francez, unde va fi judecat pentru comentarii rasiste, în ciuda scuzelor publice pe care le-a prezentat miercuri.

Designerul britanic va apărea în al doilea trimestru al acestui an în faţa Tribunalului corecţional din Paris, pentru "injurii publice" la adresa a trei persoane, "din cauza originii lor şi a apartenenţei lor la o religie", au anunţat reprezentanţi ai justiţiei franceze.

John Galliano a fost concediat, marţi, de casa Dior. El riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici