SITUAŢIE INEDITĂ: Celebrul Metropolitan Museum of Art din New York, dat în judecată pentru fraudă

Celebrul Metropolitan Museum of Art (Met) din New York a fost dat în judecată pentru fraudă de doi foşti angajaţi, care susţin că, deşi accesul în muzeu este gratuit, administraţia instituţiei "păcăleşte" vizitatorii să plătească o taxă de intrare prin felul în care afişază tarifele "recomandate".

246 afișări
Imaginea articolului SITUAŢIE INEDITĂ: Celebrul Metropolitan Museum of Art din New York, dat în judecată pentru fraudă

SITUAŢIE INEDITĂ: Metropolitan Museum of Art din New York, dat în judecată pentru fraudă (Imagine: www.metmuseum.org)

Potrivit The New York Post, a fost depusă deja o plângere în instanţă împotriva conducerii Metropolitan Museum of Art.

Theodore Grunewald şi Patricia Nicholson, cei doi foşti angajaţi ai Metropolitan Museum of Art care au declanşat această acţiune în instanţă, au spus că la casele de bilete ale muzeului sunt scrise tarifele, iar cuvântul "recomandat", care le însoţeşte, sunt scrise cu litere foarte mici, relatează huffingtonpost.com.

Această practică obişnuită a administraţiei Metropolitan Museum of Art din New York încă din anii '70 a fost calificată drept "fraudă şi înşelăciune", potrivit dosarului înaintat în instanţă de Theodore Grunewald şi Patricia Nicholson, care spun că, în acest fel, vizitatorii sunt păcăliţi să plătească o sumă care este doar recomandată, în timp ce ar putea vizita gratuit clădirea cu expoziţiile aferente.

Theodore Grunewald şi Patricia Nicholson cer instanţei să interzică administraţiei Metropolitan Museum of Art să îi mai taxeze vizitatorii instituţiei.

Totodată, cei doi au realizat un sondaj în urma căruia au realizat că 85 la sută dintre vizitatorii care nu sunt membri ai Metropolitan Museum of Art au crezut că trebuie să plătească o taxă de intrare. Pe de altă parte, 65 la sută dintre membrii Metropolitan Museum of Art au declarat că s-au afiliat instituţiei deoarece au crezut că acest lucru le va permite accesul gratuit în instituţia muzeală. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 360 de persoane.

Anul trecut s-a iscat un adevărat scandal după ce administraţia Metropolitan Museum of Art a crescut preţul recomandat al unui bilet de intrare la 25 de dolari.

Metropolitan Museum of Art din New York este una dintre cele mai celebre instituţii muzeale din lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici