Smiley va juca în "Cu un pas înainte"

Smiley, membrul formaţiei Simplu, va juca în cel de-al doilea sezon al serialului "Cu un pas înainte", care va fi difuzat din 4 octombrie, în fiecare joi, de la 23.15, la Pro TV.

18 afișări
Imaginea articolului Smiley va juca în "Cu un pas înainte"

Smiley va juca din această toamnă în serialul "Cu un pas înainte"

Rolul din serialul de la Pro TV este prima experienţa actoricească pentru Smiley, care se declară deja fascinat de această meserie şi de personajul său, Seba : "Îmi place foarte mult ce fac acum. Pe platoul de filmare, sunt foarte ascultător, extrem de ascultător, pentru că mi se pare că am foarte multe de învaţat. Ascult pe toată lumea, primesc cu plăcere sfaturi din toate parţile şi încerc să fur meserie la fiecare pas", a declarat Smiley.

Iniţierea în tainele actoriei este cu atât mai valoroasă cu cât Smiley se întâlneşte pe platoul de filmare al serialului de la Pro TV cu mari actori binecunoscuţi, precum Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Cristi Iacob, Monica Davidescu şi Virgil Ogăşanu. "Pentru mine, care nu am mai jucat în viaţa mea nimic, este o onoare şi un ajutor extraordinar să joc alături de actori atât de mari", a mărturisit artistul.

Despre personajul său, Seba, care i-a făcut şi greutăţi uneori, Smiley crede că "e un tip dur în aparenţă, dar sensibil în adâncul sufletului. Este tipul baieţaşlui de cartier care a avut probleme cu drogurile, a stat un an de zile la dezintoxicare. E dement, prietenos, sufletist, aparent este foarte încrezut, dar în adâncul sufletului este un om bun".

În echipa serialului, Smiley are deja prieteni, mai ales că, tot din această toamnă, pe platourile de la "Cu un pas înainte" va intra şi Laura Cosoi, pe care o ştia de la emisiunea "Dansez pentru tine", ca şi pe coregrafele Doina Botiş şi Ioana Macarie.

Smiley consideră că actoria completează muzica în viaţa lui, iar pe viitor poate chiar să o şi ajungă: "Dacă mă voi descurca bine, poate o să se echilibreze balanţa, însă asta doar cei de acasă, care se vor uita la serial, vor decide. Seba are o notă de mister cu care sigur va atrage şi telespectatorii. Are reacţii contradictorii, uneori e respingător, alteori simpatic, e un personaj real, cu bune şi cu rele pe care dacă-l descoperi nu ai cum să nu-l îndrăgeşti".

Proaspătul actor are deja un plan şi pentru colegii şi prietenii de la trupa Simplu: "Mi-aş dori să fie şi ei invitaţi într-un episod din serial, dar rămâne de văzut ce o să se întâmple".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici