Snoop Dogg vrea să lanseze un dicţionar

Rapperul Snoop Dogg vrea să-şi lanseze propriul dicţionar, intitulat "Doggtionary", în care să fie explicate cuvintele şi expresiile neobişnuite pe care le foloseşte în vorbirea de zi cu zi.

163 afișări
Imaginea articolului Snoop Dogg vrea să lanseze un dicţionar

Snoop Dogg vrea să lanseze un dicţionar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat dacă şi-ar lansa propriul volum de expresii, cântăreţul în vârstă de 39 de ani a răspuns: "Asta-i tare. Îmi place ideea. Un «Doggtionary» în care îmi explic cuvintele, vă dau o definiţie şi le folosesc într-o propoziţie cu un substantiv, un adverb şi un adjectiv", informează contactmusic.com.

Rapperul a explicat apoi diferenţa dintre un "G" (de la "gangster", n.r.) şi un "hustla" (de la "hustler", care poate însemna "escroc", "proxenet", "dealer" etc., n.r.), termeni pe care îi foloseşte în cântecul său "'Gz and Hustlas".

"Un «G» este un gangster tot timpul şi ia tot ce-şi doreşte. Nu îi pasă de nimic şi este mai mult temut decât respectat. Un «hustla» este cineva care va face rost de bani prin orice mijloace", a declarat el pentru revista Q.

Snoop Dogg este cunoscut şi pentru folosirea termenului "fo-shizzle", despre care spune că înseamnă "sigur" sau "precis". "Pentru mine, înseamnă «cu siguranţă» sau «absolut». E totul ok? Fo-shizzle. Te simţi bine azi? Fo-shizzle", a exemplificat el.

Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum "Tha Doggfather" şi "Malice N Wonderland", şi-a început cariera de rapper la începutul anilor '90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului "Starsky şi Hutch" (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut aproape 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără "Who Am I (What's My Name)?", "Gin and Juice", "Groupie Luv", "From tha Chuuuch to da Palace", "Beautiful", "Drop It Like It's Hot", "That's That Shit" etc. Cel mai recent album lansat de Snoop Dogg este "Ego Trippin'" (2008).

Snoop Dogg a susţinut un concert, în septembrie 2008, la Arenele Romane din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici