Stela Popescu şi Ion Dichiseanu, printre vedetele care au participat la avanpremiera "Mamaia" - FOTO

Actorii Stela Popescu şi Ion Dichiseanu, regizorul Jesus Del Cerro şi producătorul Alma Bacula s-au numărat printre vedetele care au participat la proiecţia în avanpremieră a filmului "Mamaia", joi seară, la Cinema City Cotroceni din Capitală.

594 afișări
Imaginea articolului Stela Popescu şi Ion Dichiseanu, printre vedetele care au participat la avanpremiera "Mamaia" - FOTO

Stela Popescu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

Comedia "Mamaia" intră în cinematografele româneşti vineri, când va avea loc şi premiera de gală a filmului, la CinemaPro din Capitală.

Protagonista din "Mamaia", Stela Popescu, a povestit cu umor despre rolul său şi a mărturisit că proiecţia de joi este prima sa vizionare a filmului. "Nu ştiu ce s-a petrecut cu mine în filmul acesta, cum s-au legat toate, pentru că am făcut tot felul de nebunii. M-am luptat cu patru bărbaţi, cu diverse mijloace. Asta a fost interesant", a spus actriţa.

De altfel, regizorul Jesus del Cerro a spus că Stela Popescu a insistat să facă ea o mare parte din cascadorii. "Stela a fost minunată. Venea la şapte dimineaţa zâmbind. Ea a a făcut toate cascadoriile. Îi spuneam 'Stela, uite ce facem şi faci tu cât poţi'. 'Pot, pot, pot, pot'. Nu a făcut tot, dar aproape tot. În film se vede că e Stela", a spus Jesus del Cerro. "Stela zicea: 'Spune tu ce vrei şi eu fac ce vrei. A fost perfect'", a adăugat regizorul.

Pentru Stela Popescu, filmul "Mamaia" vorbeşte despre "prietenie, legătura sufletească între oameni care duce la bine şi te ajută să depăşeşti lucrurile urâte şi grele din viaţă. Dacă reiese asta din film este foarte bine".

"Nu am fost pusă în situaţii din acestea extreme, dar... nu cred că aş sta de lemn Tănase, cred că m-aş descurca. Pentru un gând, pentru o idee, pentru o dorinţă merită să te lupţi să nu te laşi înfrânt, să nu cazi, să nu te laşi cotropit de toate. Trebuie să lupţi, că până la urmă reuşeşti, nu se poate să nu reuşeşti", a spus actriţa despre relaţia pe care o are cu rolul său.

Despre faptul că "Mamaia" marchează revenirea sa în cinema într-un rol principal, Stela Popescu a spus: "Mi-a făcut mare plăcere. Este un film cu responsabilitate şi am avut o oarecare emoţie. Dar eu am chestia asta şi în teatru. Mă duc la regizor şi zic 'facem, dacă nu merge, renunţăm'. Nu sunt încăpăţânată să zic că e ca mine. Nu, nu. Cu Jesus se poate sta de vorbă".

Producătoarea Alma Bacula a povestit că între Stela Popescu şi echipa filmului a fost "dragoste la prima vedere". "Andrei Boncea ne-a sugerat să o luăm pe Stela Popescu. Discutam despre proiect, un proiect pe care Bogdan Mirică l-a scris cu mult timp în urmă şi pe care eu şi Colin l-am luat şi l-am rescris puţin. Andrei ne-a sugerat-o pe Stela şi era într-adevăr singura care putea să joace rolul. Ne-am întâlnit la masă cu ea, i-am povestit de proiect şi s-a îndrăgostit de Jesus şi de mine. A fost, aşa, dragoste la prima vedere cu toţi. Este minunată. La vârsta ei nu se plânge, de la teatru venea la filmare, de la filmare pleca la teatru... are o energie extraordinară. Şi cealaltă parte a poveştii am filmat-o iarna. Erau minus zece grade. A fost impecabilă", a declarat pentru MEDIAFAX Alma Bacula.

Jesus del Cerro a descris filmul "Mamaia" drept "o comedie cu emoţie". "Important este că filmul include în povestea sa mai multe momente din care nu lipsesc nici bătrânii, nici copiii, iar asta contribuie la statutul filmului de comedie cu emoţie", a spus regizorul.

"Dacă mergi prin Bucureşti vezi că există vile frumoase, dar, dacă le demolezi... Cred că, dacă toţi am fi un pic 'Mamaia', am avea un Bucureşti mai frumos", a declarat regizorul.

Tinerii actori Mădălina Anea şi Paul Diaconescu s-au declarat încântaţi de faptul că au colaborat cu Stela Popescu. "E foarte important că am lucrat cu Stela Popescu, o iubesc de când eram mică. Seamănă foarte bine cu bunica mea, este la fel de cochetă şi de frumoasă. Am învăţat multe de la ea pe platou. M-a încurajat foarte mult şi era foarte prezentă acolo şi m-a ajutat", a declarat pentru MEDIAFAX actriţa.

Şi Paul Diaconescu a spus că s-a bucurat când a aflat că va lucra cu celebra actriţă. "Munca cu Stela a fost o onoare şi o bucurie, în special pentru că familia s-a bucurat la rândul ei. Când au auzit că voi juca cu Stela Popescu au spus 'Băi, băiatule, faci şi tu ceva important cu viaţa ta'. Altfel, m-am simţit bucuros să văd că ce mi se spune mie în şcoală într-adevăr se aplică şi să văd o doamnă cu o tenacitate extraordinară, vivace, punctuală, care respectă toate regulile care ni se explică nouă la 24 de ani, e o confirmare că aşa se face", a declarat Paul Diaconescu pentru MEDIAFAX.

Pentru Mădălina Anea, "Mamaia" "e o reţetă bună. Conţine comedie, poveste de dragoste, acţiune, ceva destul de rar la noi în ţară", iar Paul Diaconescu consideră că acest film ar fi bun pentru o primă întâlnire romantică.

"E un film relaxat, de care te bucuri. Adică, dacă cineva din generaţia mea îşi doreşte să impresioneze o nouă cucerire, eu îl sfătuiesc să vină la filmul ăsta că o să se amuze şi ei".

Ion Dichiseanu a fost încântat că a colaborat din nou, în "Mamaia", cu Stela Popescu. "Îmi doresc de acum să am parteneri ca Stela Popescu", a declarat actorul. "Am un personaj simpatic, toată viaţa mi-au plăcut personajele simpatice . Este un avocat . În ultimele trei filme am jucat un judecător, la o coproducţie cu ruşii, un procuror la 'Ultimul corupt din România', şi un avocat. Justiţia îmi place", a spus zâmbind actorul.

Actriţa Stela Popescu promite să afişeze un look modern la premiera de gală a filmului "Mamaia", care va avea loc vineri. Filmul "Mamaia", care va avea premiera de gală la 19.30, marchează revenirea actriţei Stela Popescu pe marile ecrane într-un rol principal, după aproape 20 de ani.

"Am mari emoţii pentru premieră. Din păcate, nu pot renunţa la ochelari, pentru că nu am voie să mă machiez cel puţin o lună după operaţia de cataractă, dar o să mă descurc, pentru că am două perechi de ochelari: unii fumurii şi ceilalţi transparenţi. Mă mai gândesc pe care să îi port, pentru că acum e la modă să porţi ochelari de soare peste tot, indiferent de vreme. Poate o să mi-i pun şi eu, aşa ca să zică lumea «doamna Stela e la modă!»", a declarat Stela Popescu despre mult-aşteptata premieră de gală a filmului "Mamaia".

Seara de vineri va fi una cu totul specială şi pentru colegii Stelei Popescu, pornind de la actorii Valentin Teodosiu, Adrian Văncică, Ion Dichiseanu, Mădălina Anea şi Paul Diaconescu şi continuând cu producătorul Alma Bacula şi regizorul Jesus Del Cerro, care vor sărbători împreună fericitul eveniment.

Printre vedetele care vor saluta premiera filmului "Mamaia" pe marile ecrane şi-au anunţat prezenţa pe covorul roşu de la CinemaPRO Andreea Esca, Loredana, Iulia Vântur, Dan Cruceru, Ioana Maria Moldovan, Andreea Marin, Alina Chivulescu, Mircea Solcanu, Adina Galupa, Maria Marinescu, Corina Bud, Mihai Bendeac, Dan Chişu, Dana Budeanu, precum şi mulţi alţi invitaţi supriză.

Comedia "Mamaia" spune povestea unei bătrâne, Matilda (Stela Popescu), ce ţine piept unui "afacerist" feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.

După premiera de gală de vineri, echipa filmului "Mamaia" va pleca într-un turneu în ţară, urmând ca, duminică, Stela Popescu, Valentin Teodosiu, Mădălina Anea şi Paul Diaconescu, precum şi realizatorii Alma Bacula (producător) şi regizorul să fie prezenţi la premiera de la Constanţa si Brăila.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici